Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simona Halep, victorie în trei seturi la Indian Wells. Sorana Cîrstea trecut și ea în turul trei

WTA tour
Simona Halep

Simona Halep a învins-o în turul doi la Indian Wells pe Ekaterina Alexandrova după un set decisiv, scor 6-2, 4-6, 6-2.

Simona Halep și Ekaterina Alexandrova s-au mai întâlnit de 4 ori în circuitul feminin, raportul meciurilor directe fiind egal, 2-2. Jucătoarea noastră s-a mai impus la Cincinnati, în 2019 și la Stuttgart, în 2021, în timp ce rusoaica a trecut de Halep la Beijing, în 2019, și la Gippsland Trophy, în 2021.

Ekaterina Alexandrova e departe de cel mai bun nivel al său. Anul acesta, a pierdut patru dintre cele șapte partide jucate în circuit. În prezent, e pe locul 52 în ierarhia mondială, după ce în februarie 2020 ajunsese pe poziția a 25-a. Tot din 2020 datează și singurul titlu din cariera sa, cucerit la Shenzhen, în China.

Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 26, s-a calificat,în turul trei la turneului WTA 1000 de la Indian Wells.

Cîrstea a trecut în turul doi de jucătoarea australiană Ajla Tomljanovic, locul 39 WTA, scor 6-4, 7-5, într-o oră şi 35 de minute.

Tomljanovic a condus cu 3-0 şi cu 4-1 în primul set, însă până la urmă nu i-a făcut faţă româncei.

În faza următoare, Cîrstea o va întâlni pe câştigătoarea meciului dintre sportiva franceză Alize Cornet, locul 34 WTA şi favorită 33, şi rusoaica Anna Kalinskaia, numărul 90 mondial.

Premiul pentru calificarea în turul trei este de 54.400 de dolari şi 65 de puncte. Sportivele eliminate în turul doi primesc 30.130 de dolari şi 35 de puncte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.