DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Simone Biles, mesaj după retragerea din finalele olimpice: 'Reprezint mai mult decât realizările mele şi gimnastica mea'

Simone Biles

Gimnasta americană Simone Biles, care s-a retras din două finale olimpice, pe echipe şi individual compus, le-a mulţumit fanilor pentru susţinere, într-un mesaj postat pe reţelele de socializare, informează dailymail.co.uk.

"Valul de dragoste şi susţinere pe care l-am primit m-au făcut să-mi dau seama că reprezint mai mult decât realizările mele şi gimnastica mea, ceea ce nu am crezut niciodată până acum”, a scris pe Twitter Biles, miercuri seară, potrivit news.ro.

Decizia de a se retrage din finala pe echipe de la Tokyo, în urma unei erori surprinzătoare la primul ei aparat, sărituri, a stârnit controverse în mediul online, iar criticii au acuzat-o că şi-a abandonat coechipierele, dintre care două au fost obligate să-i ia locul la celelalte trei aparete, în ultimul moment.

Biles a sugerat mai târziu că abuzurile sexuale oribile pe care le-a suferit din partea medicului pedofil al lotului american, Larry Nassar, se află în spatele problemelor de sănătate mintală care i-au determinat retragerea neaşteptată.

Tânăra de 24 de ani a făcut legătura între trauma cu care a rămas după abuzul lui Nassar şi decizia ei de a retrage atât din concursul pe echipe, cât şi de la individual compus, distribuind o postare de susţinere a unei foste colege, care a combătut criticile la adresa superstarului şi a amintit, în acelaşi timp, că Biles a fost "molestată de medicul echipei de-a lungul întregii sale copilării".

"Vorbim despre aceeaşi fată care a fost molestată de medicul echipei de-a lungul întregii sale copilării şi în adolescenţă. Fata a suferit mai multe traume până la vârsta de 24 de ani decât va suferi majoritatea oamenilor într-o viaţă”, a scris fosta gimnastă, acum antrenor de fitness, Andrea Orris.

Deşi Biles nu a făcut propria declaraţie despre Nassar sau despre decizia ei de a se retrage din concurs, un oficial american a declarat pentru dailymail.co.uk că "mesajul" lui Orris rezumă tot ceea ce Simone simte şi vrea să spună".

"Faptul că Simone a redistribuit-o, arată că este de acord cu fiecare cuvânt spus în numele ei", a precizat sursa citată.

Biles este una dintre cele peste 150 de gimnaste care au fost abuzate de Nassar, fost medic al lotului olimpic american, pe parcursul carierei lui de 30 de ani. În 2019, ea a dezvăluit că a avut gânduri de sinucidere după abuzurile suferite.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.