Simone Inzaghi, antrenorul lui Inter, dezvăluie că vor avea parte de două confruntări dificile împotriva lui Atletico

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 18-12-2023

Actualizat: 18-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: www.digisport.ro

Meciurile cu Atletico Madrid, din optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, "vor fi două bătălii", a declarat Simone Inzaghi, antrenorul lui Inter Milano, finalista ultimei ediţii a competiţiei, scrie EFE.

"Vor fi optimi de finală magnifice, cu două echipe de top pe două stadioane frumoase, care vor conta pe un public numeros. Vor fi două bătălii şi vom munci pentru a fi pregătiţi", a spus Simone Inzaghi, potrivit Agerpres.

El a lăudat-o pe Atletico, pe care o consideră una dintre cele mai importante echipe din Liga Campionilor.

"Suntem mulţumiţi deoarece continuăm să disputăm meciuri atât de importante în Europa. Atletico a jucat două finale în ultimii zece ani şi are o mare tradiţie în această competiţie, clubul nostru nu este mai prejos şi vrem să încercăm din nou să visăm pentru a le oferi o altă bucurie suporterilor noştri", a afirmat Inzaghi.

El a menţionat că are "o relaţie extraordinară" cu Diego Simeone, tehnicianul lui Atletico, cu care a fost coechipier la Lazio Roma. "Am câştigat multe împreună cu el, inclusiv un Scudetto cu Lazio", a spus italianul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri