Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simone Tempestini și Bogdan Cuzma vor debuta în Campionatul European de Raliuri 2023: prima cursă va avea loc în acest weekend

 Simone Tempestini

Piloţii români Simone Tempestini şi Bogdan Cuzma vor debuta în acest weekend în noul sezon al Campionatului European de Raliuri (FIA ERC), în Portugalia, care găzduieşte Rally Serras de Fafe.
Tempestini, de şapte ori campion naţional şi campion mondial de juniori, va încerca să scrie o nouă pagină de istorie pentru România, potrivit unui comunicat remis AGERPRES

În Portugalia, pe macadam, Tempestini a fost anul trecut aproape de un loc final 4, dacă nu apăreau probleme tehnice. Concurenţa va fi una acerbă şi în acest an, cu nu mai puţin de 13 campioni internaţionali prezenţi la start, printre care Mads Ostberg, Efren Llarena, Tom Kristensen sau Robert Virves.

Primele teste pentru echipajul format din Tempestini şi Sergiu Itu s-au desfăşurat pe o ploaie torenţială, maşina de concurs Skoda Fabia Rally2 Evo făcându-şi cu greu loc prin mocirla formată pe suprafaţa de concurs.

Înaintea startului oficial, care va avea loc vineri după-amiază, Tempestini este optimist că va reuşi să înceapă cu dreptul sezonul în care are ca plan clasarea pe un loc pe podiumul final al Europeanului, un rezultat istoric pentru motorsportul românesc, notează Agerpres.

91 de echipaje sunt înscrise la acest raliu

"Este una dintre cursele noastre preferate, am fost de mai multe ori aici, iar probele sunt pe placul nostru. Este frumos pentru noi că avem ocazia să participăm la o competiţie atât de disputată, cu mulţi piloţi buni din multe ţări, dar noi ne dorim să reprezentăm România cât mai bine", a declarat Tempestini.

În total, 91 de echipaje sunt înscrise la acest raliu, care se va încheia duminică seară. Pe lângă Tempestini, un alt pilot tricolor prezent va fi Bogdan Cuzma, fostul campion naţional de viteză în coastă, care o va avea copilot pe austriaca Minor Ilka.

Sâmbătă şi duminică vor fi 16 probe speciale pe cunoscutele dealuri care au făcut istorie în Mondialul de raliuri, cu aproape 180 de kilometri.

FIA ERC - European Rally Championship - începe cu Rally Serras de Fafe, iar apoi va avea alte şapte etape, Spania (Rally Islas Canarias), Polonia (Rally Poland), Letonia (Tet Rally Liepaja), Suedia (Royal Rally of Scandinavia), Italia (Rally di Roma Capitale), Cehia (Barum Czech Rally Zlin), Ungaria (Rally Hungary).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.