Simularea examenului de Bacalaureat. Prezenţă la proba la alegere a profilului. Patru elevi eliminaţi

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 26-03-2025 16:03

Actualizat: 26-03-2025 18:03

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Prezenţa la proba la alegere a profilului din cadrul simulării examenului naţional de Bacalaureat a fost de 80%, iar patru elevi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă, a informat, miercuri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării în urma centralizării datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene.

Astfel, la proba de miercuri au fost prezenţi aproximativ 98.000 elevi (80%) din totalul celor peste 123.000 cărora li se adresează această simulare.

Simularea examenului naţional de Bacalaureat va continua, joi, cu proba la Limba şi literatura maternă, care va fi susţinută de elevii din partea minorităţilor naţionale.

Luni a avut loc proba scrisă de Limba şi literatura română, marţi - proba obligatorie a profilului, iar miercuri - cea la alegere.

Comunicarea rezultatelor (în mod individual) este programată în data de 8 aprilie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri