Acuzații grave la adresa Ministerului Transporturilor. Sindicatul Companiei Aeroporturi Bucureşti (SCAB) reclamă managementul defectuos şi deciziile netransparente referitoare la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", luate recent de conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) şi de Ministerul Transporturilor.
"Începutul anului 2026 este marcat de două decizii care riscă să destabilizeze fundamental activitatea companiei: implementarea 'taxei Temu' asupra coletelor de mică valoare şi decizia AGA de a achiziţiona pachetul de acţiuni deţinut de Fondul Proprietatea într-un context procedural viciat. Aceste măsuri cumulate lovesc direct în capacitatea operaţională a Aeroportului Internaţional 'Henri Coandă', punând sub semnul întrebării rolul acestuia de pilon logistic în regiune", se arată într-un comunicat al sindicatului transmis, luni, AGERPRES.
Potrivit sindicaliştilor, introducerea noilor mecanisme de taxare, în absenţa unor norme metodologice clare, a condus deja la o scădere drastică a volumelor procesate, realitate care afectează veniturile aeroportului şi creează o stare de incertitudine majoră pentru personalul angajat în aceste sectoare.
Sindicatul semnalează, totodată, că achiziţia acţiunilor Fondului Proprietatea înainte de finalizarea procesului de introducere în capitalul social a terenurilor de la Aeroportul Băneasa este o măsură prematură. Această grabă administrativă expune CNAB unor riscuri juridice majore şi poate fi interpretată ca o gestionare iresponsabilă a resurselor companiei, consideră sindicaliştii, care reclamă astfel viciile procedurale şi riscul de nelegalitate.
SCAB critică, de asemenea, absenţa dialogului şi a viziunii economice în contextul în care CNAB nu are încă un buget aprobat pentru exerciţiul financiar precedent, prioritizarea unor achiziţii de capital în detrimentul rezolvării problemelor operaţionale fiind inacceptabilă.
"În timp ce Aeroportul Budapesta îşi consolidează poziţia de lider regional prin reguli predictibile şi eficientizarea proceselor, noi, la Bucureşti, asistăm la o gestionare bazată pe improvizaţie şi haos. Lipsa de consultare cu partenerii sociali şi ignorarea realităţilor din teren vor duce inevitabil la pierderi financiare masive şi la migrarea activităţii logistice către statele vecine. Nu putem asista pasivi la erodarea competitivităţii Aeroportului Otopeni şi la periclitarea locurilor de muncă", se mai scrie în comunicat.
În esenţă, sindicatul solicită autorităţilor competente o reevaluare imediată a măsurilor şi deschiderea unui canal de comunicare transparent cu actorii din domeniu.





























Comentează