Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sindicaliștii de la Pro Asist reclamă 'abuzurile' DGASPC și a Consiliului Județean Sibiu

www.botosaneanul.ro
abuz, femeie

Federaţia Sindicală ”Pro Asist” reclamă ”abuzuri” asupra angajaţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu şi susţine că reprezentanţii Consiliului Judeţean şi conducerea Direcţiei vor să facă disponibilizări ”fără a solicita, a deţine o analiză sau o strategie proprie, sau cel puţin o recomandare în acest sens”, relatează News.ro.

Citește și: SCANDAL în trafic între Maia Morgenstern și un polițist! Gestul care a enervat-o pe actriță: 'Am vrut să vă pun etilotestul!' 'Sunt mânioasă. Am plătit amenda'

Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului FNS ”Pro Asist”, atrage atenţia, într-un comunicat de presă, asupra situaţiei dificile şi ”abuzurilor” cu care se confruntă angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu.

”După perioada critică din starea de urgenţă, în care personalul din centrele rezidenţiale pentru copii şi adulţi a fost izolat împreună cu beneficiarii şi forţat să lucreze în ture de 14 zile, perioadă în care nu s-a ţinut cont de nimic din ceea ce ar fi trebuit să însemne drepturi recunoscute de lege, pentru ca aşa s-a hotărât prin Ordonaţa Militară nr.8, acum Consiliul Judeţean Sibiu şi conducerea DGASPC Sibiu au hotărât să vină cu modificări, care în opinia noastră aduc grave prejudicii calităţii serviciilor oferite către beneficiari dar şi salariaţilor acestor unităţi”, arată sursa citată.

Reprezentanţii federaţiei sindicale susţin că, sub motivul că se doreşte reorganizarea serviciilor sociale, DGASPC Sibiu a solicitat refacerea structurii de personal pentru unele centre din subordine în sensul scăderii numărului de salariaţi.

”Acest lucru ascunde dorinţa conducerii Consiliului Judeţean şi a DGASPC Sibiu de a nu suporta din bugetul local diferenţa necesară funcţionalităţii normale a acestor unităţi şi de a se încadra cu cheltuielile de personal la maximumul prevăzut de HG 426/2020- de 80% din valoarea standardului de cost (valoare suportată de altfel din bugetul de stat). Totodată, salariaţii din cadrul unităţilor de asistenţă socială ai DGASPC Sibiu nu beneficiază, ca ceilalţi colegi ai lor din cadrul altor DGASPC-uri din ţară, de sporul pentru munca prestată în zilele de sămbătă, duminică şi sărbători legale, de spor de 100% din salariul de bază ci, procentul care se aplică acum la DGASC Sibiu este de, nici mai mult, nici mai puţin, 1% !!!”, spun sindicaliştii.

Ei se declară ”scandalizaţi” de modul în care Consiliul Judeţean şi DGASPC Sibiu au decis să facă disponibilizări de personal ”fără a solicita, a deţine o analiză sau o strategie proprie, sau cel puţin o recomandare în acest sens din partea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Prestaţii Sibiu (instituţie cu atribuţii în verificarea respectării standardelor de cost şi de calitate)”.

”Considerăm că, luând asemenea decizii fără expertiză sau recomandare, se ajunge în situaţia în care nu este utilizată eficient resursa umană prin redistribuirea specialiştilor în alte servicii sociale (într-un sistem care ştim bine că duce lipsă de personal specializat) şi prin valorificarea la maxim a experienţei şi expertizei personalului din centrele supuse reorganizarii prin ocuparea posturilor vacante din celelalte centre rezidentiale.

Ne manifestăm speranţa că autorităţile vor lua act de acest comunicat, îşi vor reconsidera acţiunile şi vor lua cele mai bune decizii astfel încât niciun salariat să nu rămână fără loc de muncă, mai ales ca sistemul de asistenţă socială face parte din prima linie în lupta cu pandemia, riscurile la care sunt supuşi salariaţii pentru a asigura sănătatea beneficiarilor de servicii sociale sunt la un nivel ridicat, iar expertiza specialiştilor este necesară în activitatea de prevenire a infectarii cu noul coronavirus.

Totodată, să nu uităm că suntem într-un an cu multe implicaţii politice şi electorale şi aceşti salariaţi nu trebuie sa devină victime ale unor lupte politice”, mai spun reprezentanţii federaţiei sindicale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.