Sindicaliștii din sănătate, despre momentul 15 mai: Cum se poate preveni ca spitalele să nu redevină focar de COVID-19

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 30-04-2020

Actualizat: 30-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Europa FM

Principalul focar de COVID-19 din România sunt, în prezent, spitalele, iar după 15 mai, odată cu relaxarea restricțiilor, mulți pacienți cu boli cronice se vor întoarce în unitățile medicale pentru tratament. „Trebuie să creăm un moment T0”, spune preşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, anunță MEDIAFAX.

În multe situaţii nu se ştie cine a fost pacientul zero, un bolnav sau un cadru medical care a adus infecţia din afară. Situaţia s-ar putea replica, poate chiar amplifica, odată cu redeschiderea spitalelor pentru cei cu afecţiuni cronice sau alte boli.

În acest moment, sunt internate doar cazurile considerate urgenţe, dar este foarte posibil ca, odată cu ridicarea stării de urgenţă, porţile spitalelor să se redeschidă pentru pacienţi. Din păcate, însă, şi pentru virus.

Citește și: Reguli stricte! Ce măsuri se vor lua pe litoralul românesc

„Trebuie să creăm un moment T0, momentul iniţial, în care ne asigurăm că atât salariaţii cât şi pacienţii care sunt într-un spital au fost testaţi şi nu sunt infectaţi. Menţinerea acestui nivel se poate face continuând cu un algoritm de testare bazat pe testarea periodică a personalului, pentru că, dacă merg în comunitate şi apoi la serviciu se pot infecta", spune Viorel Rotilă, preşedinte al Federaţiei Solidaritatea Sanitară.

Testarea salariaţilor şi a pacienţilor nu face parte doar dintr-o strategie de luptă împotriva COVID-19, ci şi de deschiderea sistemului sanitar de a primi pacienţii care se află în suferinţă pentru alte motive decât COVID consideră Viorel Rotilă.

Altfel, România va fi în situaţia de a avea multe victime în rândul celor cu boli cronice.

„Ne îndreptăm către 15 mai. Ce vom face în momentul în care începem să trecem la o altă etapă? Reuşim să deschidem spitalele pentru alte patologii sau le ţinem ca până acum, închise, urmând să ne vină valul de decese din alte patologii?", ridică problema Rotilă.

Cea mai recentă metodologie de testare pentru COVID-19 prevede ca spitalele să îşi poată testa personalul, chiar şi în lipsa simptomelor sau dacă nu au fost contact direct al unei persoane testate pozitiv.

„Unităţile medicale pot stabili protocoale de testare pentru personalul medical şi/sau pacienţi prin tehnici de RT-PCR care pot fi realizate cu resurse proprii în laboratoarele pe care le deţin sau în alte laboratoare”, prevede protocolul.

Citește și: Traian Băsescu confirmă sursele Bugetul.ro: Atât PSD, cât și PNL au fost avertizate de propunerea privind autonomia așa-zisului ținut secuiesc

„Introduce un dezechilibru. Dacă se rezolvă problema în unităţile care au aparate de testare, ce facem în restul unităţilor care nu au aceste aparte?”, spune Rotilă.

Până în acest moment autorităţile nu au anunţat care va fi data de la care cei cu alte boli în afară de COVID-19 vor putea merge la spital pentru consultaţii sau alte intervenţii care nu sunt considerate o urgenţă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri