DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sindicaliștii Europol zguduie sistemul: Șefii din Poliție nu sunt specialiști în domeniile pe care le coordonează

Politia Română
politia

Șefii din Poliție nu sunt specialiști în domeniile pe care le coordonează, nu știu să facă stagii de pregătire și nu înțeleg scopul și rolul pregătirii profesionale. Acuzațiile vin de la reprezentanții Sindicatului Europol care au analizat modul cum se fac angajările în Poliție.

Cei de la Europol spun că sistemul este gândit prost și că „totul pornește strâmb încă de la momentul alegerii șefului".

Acesta nu are cunoștințele necesare pentru organizarea și coordonarea de stagii de pregătire în fiecare domeniu și nici nu poate înțelege scopul și rolul pregătirii profesionale, mai susțin sindicaliștii care au și exemple.

„Cel mai evident exemplu este în cazul serviciului/biroului de conducere autovehicule cu regim prioritar. Aici s-au făcut propuneri de persoane care să ocupe astfel de poziții care în afară de faptul că dețin PC sau că lucrează la rutieră, nu au nicio pregătire de specialitate în conducerea defensivă. Vedem că în draftul de fișa postului de mai sus, șefii au lăsat condiții/cerințe cât mai generice, tocmai pentru a-și putea aduce oamenii "favoriți" lor. Mai mult, se impune să deții doar categoria B pentru a fi instructor, asta în condițiile în care tu trebuie să pregătești și polițiști care conduc motociclete, autocare, autoutilitare etc”, arată sindicaliștii de la Europol.

Sindicaliștii mai subliniază faptul că potrivit fișei postului, în Poliție nu se caută specialiști ci „doritori" care se pot perfecționa pe viitor.

„Asta pentru că în fișa postului ca și condiție, este prevăzut că cel care ocupă funcția de specialitate, trebuie să dețină/SĂ OBȚINĂ (într-un termen nedeterminat) atestat, diplomă sau alte înscrisuri prin care să-și dovedească competențele”, precizează reprezentanții Europol.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.