Tot personalul operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă ar putea beneficia de sporul de risc de 2.500 de lei lunar, care se acordă personalului medical implicat în combaterea pandemiei Covid-19, după ce săptămâna viitoare va fi supus votului plenului Camerei Deputaţilor un amendament adus în acest sens Ordonanţei 64/2020, potrivit Agerpres.
Liderii Federaţiei Naţionale Sindicale "Ambulanţa" din România (FNSAR) au avut miercuri o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, pentru a solicita amendarea ordonanţei de guvern astfel încât sporul de risc de 2.500 de lei lunar să fie acordat nediscriminatoriu la tot personalul medical aflat în prima linie a luptei cu pandemia de coronavirus.
"Se vor face modificări la Ordonanţa 64/2020, care este pe procedură parlamentară, deci, săptămâna viitoare, marţi, va fi Comisia pentru muncă, pentru raport final, şi miercuri plenul Camerei Deputaţilor. Vom putea prevedea foarte clar un drept care ni se cuvenea specific pentru ambulanţă", a declarat Gheorghe Chiş, preşedintele FNSAR, a anunţat după întrevederea cu Marcel Ciolacu.
Citește și: A fost descoperit primul ‘acoperit’ din USR! S-a lăsat cu o demisie din echipa Barna
El şi-a exprimat speranţa că tot personalul operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă, care desfăşoară activitate în teren, va beneficia de acest stimulent, nu doar cei care fac dovada confirmării că au intrat în contact cu un pacient confirmat pozitiv.
"Vom reuşi să obţinem ca tot personalul operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă, care desfăşoară activitate în teren, să beneficieze de acest stimulent, nu doar cei care fac dovada confirmării că au intrat în contact cu un pacient conformat pozitiv. E aberant. De două luni de zile încercăm să corectăm lucrul acesta. Astăzi a fost o decizie care va rezolva această problemă. Medici, asistenţi, ambulanţieri care lucrează în teren să beneficieze de acest sistem, pentru că toţi au prestat activitate într-un domeniu de risc (...) Noi am fost împinşi în faţă, chiar şi fără materiale de protecţie, fără izolete, pentru că erau folosite de alte compartimente, ceea ce a făcut să avem şi două decese din rândurile noastre - eroii noştri. În memoria lor am adus o floare în faţa Parlamentului României", a adăugat acesta.
Federaţia Naţională Sindicală "Ambulanţa" din România a organizat, miercuri, în Parcul Izvor, o acţiune de comemorare a celor doi colegi decedaţi în timpul pandemiei, sub forma unui moment de depunere de flori, ocazie cu care liderul sindical Gheorghe Chiş a explicat nemulţumirile salariaţilor din serviciile de ambulanţă faţă de acţiunile guvernanţilor şi legiuitorilor.
Protestul anunţat iniţial a fost transformat în moment comemorativ, deoarece sindicaliştii au fost anunţaţi de Primăria Capitalei că prevederile legale în vigoare la această dată, respectiv în starea de alertă, nu permit desfăşurarea de acţiuni revendicative de tip protest public, a explicat Chiş.
Ulterior, a delegaţie a FNSAR a fost primită de preşedintele Camerei Deputaţilor şi lider PSD Marcel Ciolacu.
La rândul său, deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii, care a participat la discuţiile cu sindicaliştii, la Camera Deputaţilor, a anunţat că proiectul de act normativ va intra pe ordinea de zi a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor de miercuri şi va fi repartizat la Comisia pentru muncă.
"Am stabilit cu dumnealor să ne spună numărul aproximativ din cei 35% câţi sunt (cei care ar trebui sa primească sporul - n. r.), ca să-l avem ca fundamentare la amendament. Săptămâna viitoare, marţi, în comisie, vor fi invitaţi dumnealor la dezbatere. Vom avea amendamentul depus şi vom supune plenului pentru miercurea viitoare, astfel încât săptămâna viitoare domnul preşedinte să poată să promulge această lege, pentru că a ieşit şi a spus de acei 500 de euro. Am aflat astăzi cu surprindere că doar cei care au dovedit că au intrat cu o persoană confirmată cu COVID-19 vor beneficia de acest spor. (...) Trebuie să îndreptăm această nedreptate şi o vom face marţea viitoare", a declarat Marius Budăi.
El a adăugat că o altă temă de discuţie s-a referit la statutul personalului operativ din Serviciul de Ambulanţă, care va fi reintrodus în dezbatere şi cu amendamentele depuse.
FNSAR iniţiase miercuri o acţiune de protest de doua ore datorită "nemulţumirii angajaţilor din Serviciile Publice de Ambulanţă, respectiv a membrilor de sindicat reprezentaţi de Federaţia Naţională Sindicală 'Ambulanţa' din România (FNSAR), urmare a deciziilor incorecte luate de forurile centrale de stat (preşedinţie, Parlamentul României, Guvernul României şi ministere), indiferenţa prin amânarea proiectelor care au impact asupra personalului şi organizarea serviciilor de ambulanţă, cât şi indiferenţa văzută prin faptul că nu s-a răspuns la adresele înaintate oficial de o federaţie reprezentativă la nivel de servicii de ambulanţă, federaţie recunoscută prin lege ca partener social", au spus liderii de sindicat.
Sindicaliştii au menţionat că miercuri toate ambulanţele vor purta afişul pe format A4 cu inscripţia vizibilă "PROTEST NAŢIONAL", iar protestatarii vor avea afişe tot format A4 cu inscripţia "EU PROTESTEZ".
Comentează