Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal de proporții în TVR: Sindicatul jurnaliștilor sesizează DNA și ANI

ziare.com
TVR

Conducerea TVR Moldova ar fi fost numită în funcţie de către CA al TVR cu încălcarea legii, acuză joi Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind.

„Având în vedere că multe decizii aduc grave prejudicii instituţiei publice de presă dar şi angajaţilor TVR, MediaSind sesizează public Direcţia Naţională Anticorupţie şi Agenţia Naţională de Integritate pentru a cerceta aceste fapte cu iz de corupţie!”, transmite sindicatul într-un comunicat de presă.

Acuzațiile MediaSind:

  • „Deşi unii membrii ai CA au semnalat în cadrul şedinţei de ieri faptul că se încalcă prevederile art.31 lit. c) din Legea nr.41/1994 potrivit cărora Comitetul Director avizează documentele care se supun hotărârii Consiliului de Administraţie, hotărârea numirii reprezentanţilor SRTV în conducerea SRL care administrează TVR Moldova a fost adoptată cu 9 voturi pentru, 3 împotrivă şi o abţinere fără a exista acest aviz cerut de lege! Iar pentru ca bătaia de joc asupra legii şi a colegilor de la TVR Moldova să fie completă, în acest important for a fost numită Ramona Săseanu, producătorul general al SRTV, cea care este responsabilă de dezastrul managerial în care a ajuns cea mai mare instituţie de media a statului român”
  • „Precizăm că Ramona Săseanu se află şi într-o incompatibilitate crasă întrucât, în calitate de membru al Comitetului Director, nu poate să facă parte, conform art. 99 din Legea nr. 161/2003 privind conflictele de interese şi incompatibilităţi şi ale art. 23 alin 4) din Legea 41/1994, din conducerile unor societăţi comerciale din domeniul audiovizualului sau cu care SRTV întreţine relaţii de afaceri!”
  • „La fel de grav este faptul că deşi, iniţial, coordonatorul Departamentului Juridic, Mircea Duca, a refuzat să acorde avizul de legalitate, la cererea membrilor CA acesta a avizat aceste nelegalităţi pentru a nu periclita numirea Ramonei Săseanu în această nouă funcţie!”
  • „Este revoltătoare şi atitudinea preşedintelui - director general al SRTV, Dan Cristian Turturică, de a gira aceste abuzuri! Precizăm că foarte mulţi profesionişti din TVR sunt umiliţi zilnic din cauza faptului că cea de-a doua funcţie din TVR, de producător general, este ocupată, fără concurs şi nelegal, de Ramona Săseanu, care şi-a dovedit cu prisosinţă lipsa de experienţă şi incompetenţa managerială. Singurul ei atu a fost susţinerea politică cu care a fost recompensată de cei cărora le-a făcut campanie electorală”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.