Premium
La începutul anului Dragnea părea pe cai mari. Cu o majoritate confortabilă, cu un partid disciplinat, capabil și dispus să suspende președintele dacă este nevoi, liderul PSD se putea vedea conducătorul de facto al României.
Victoriile lui Klaus Johannis, precum aceea de a refuza să îi numească premier pe Liviu Dragnea sau Sevil Shhaideh au fost mai mult cosmetice. Dragnea a pus în fruntea Guvernului pe cine a dorit și când Grindeanu s-a revoltat împotriva mâinii care îl hrănise l-a scos de la putere fără prea mari ezitări.
Și totuși, prin acțiunea Justiției și a străzii marja de manevră a dlui Dragnea se face tot mai mică. La confirmarea domnului Tudose ca premier s-au făcut speculații privind durata mandatului acestuia. Unii ziceam că va rezista șase luni, alții numai patru. Este drept că nu au trecut nici primele patru luni, dar nimeni nu își mai închipuie acum că dl Dragnea, cu tot bagajul negativ de imagine și cu problemele în Justiție și-ar mai propune să devină premier. În timp, pariul președintelui Iohannis s-a dovedit a fi cel câștigător.
Dl Dragnea este prins într-o buclă fără scăpare. Justiția pune presiune pe el și partidul său. Pentru asta, PSD are nevoie să găsească o metodă de a spune „stop-joc”. Dar asemenea decizii costă electoral, deci PSD guvernează pe o direcție populistă, de șpagă electorală. Dar cu cât reglarea conturilor cu Justiția întârzie, cu atât populismul devine mai greu de finanțat. Presupun că strategia inițială a partidului era să ofere populației un pachet de beneficii „bine temperat”, suficient să mențină electoratul aproape dar nu atât de multe încât să bage țara în criză. În ciuda creșterii economice, este din ce în ce mai puțin clar că PSD poate să mai atingă acest obiectiv.
Unde va ceda acest cerc vicios. Va triumfa latura economic-rațională și se vor mai tăia din cheltuieli? Va triumfa latura politic-rațională și se va abandona lupta cu Justiția? Sau poate va triumfa latura speriată și partidul va târî țara în criză? Acestea devin întrebările cheie ale actualului ciclu electoral.
Din nefericire, decadența sistemului politic se transmite inevitabil în decadența Justiției care i se opune. În lipsa unor partide viabile de Opoziție, DNA și strada au acționat ca frâne ale puterii guvernamentale. Altfel spus, Laura Codruța Kovesi a ajuns să joace un rol indispensabil în viața politică a cetății. Și nu doresc aici să critic efectele politice ale activității în Justiție. Dar este extrem de neplăcut să vezi că, după atâția și atâți ani ajungem să ne punem speranțele într-un singur om.
Laura Codruța Kovesi este, în mod evident, ținta unor atacuri concertate. Dar, pe ici pe colo, criticii au fost capabili să ridice îndoieli rezonabil privind unele din acțiunile sale, atât în relație cu politicienii cât în relațiile cu proprii subordonați.
Într-o societate normală, dna Kovesi ar trebui să își dea demisia pentru ca, prin înlăturarea persoanei sale, imaginea Justiției să fie refăcută. Dar, să fim sinceri, înlăturarea sa nu va garanta refacerea acestei imagini. Dimpotrivă, unii din factorii politici care vor decide cine o înlocuiește au în cap bube și mai mari. Nici CSM, care dorește să preia acest rol, nu are deloc o imagine imaculată.
Strada și societatea civilă sunt în situația neplăcută de a nu putea separa cele două subiecte. Nu poți să o critici pe Kovesi fără să îl ajuți pe Dragnea. Și invers, dacă vrei să îl ataci pe Dragnea ești ca și obligat să i susții pe Kovesi.
