Partidul republican Sinn Fein l-a acuzat marţi pe premierul britanic, Theresa May, că este responsabilă de "eşecul monumental" al negocierilor din Irlanda de Nord care foarte probabil va sta fără guvern pe durata verii, relatează AFP.
"Sinn Fein este decepţionat, dar nu surprins că nu s-a ajuns la un acord. Este un eşec monumental imputabil premierului Theresa May. Ea a făcut să dea înapoi zeci de ani de muncă", a declarat lidera republicanilor din Irlanda de Nord, Michelle O'Neill, în contextul în care negocierile cu DUP sunt la punct mort.
Şefa Sinn Fein a denunţat în mod deosebit alianţa pe care conservatorii conduşi de Theresa May au încheiat-o cu DUP pentru a continua să guverneze pe plan naţional, după ce a pierdut majoritatea absolută la alegerile parlamentare de la 8 iunie.
"Ea depinde de DUP", a acuzat Michelle O'Neill care, la fel ca partidul unionist, a lăsat să se înţeleagă că actuala criză politică din Irlanda de Nord va fi rezolvată cel mai devreme la toamnă.
"Ne exprimăm regretul că nu am reuşit să ajungem la un acord în această după-amiază", a comentat la rândul ei lidera DUP, Arlene Foster.
Negocierile dintre cele două partide, obligate să ajungă la o înţelegere pentru a forma un guvern, potrivit termenilor Acordului de Pace din 1998, se află în impas de peste şase luni şi au depăşit mai multe termene limită.
Ministrul responsabil de această provincie britanică, James Brokenshire, îşi exprimase luni speranţa că se va ajunge la un acord până la sfârşitul săptămânii. În cele din urmă, el ar putea plasa provincia britanică semiautonomă sub administrarea directă a Londrei, pentru prima oară în ultimii zece ani, dacă cele două partide nu ajung la o înţelegere.
Coaliţia obligatorie dintre DUP şi Sinn Fein s-a rupt odată cu demisia, în ianuarie, a vicepremierului Martin McGuinness. Decedat ulterior, responsabilul Sinn Fein protesta astfel împotriva administrării pe care o considera frauduloasă a subvenţiilor la energiile regenerabile de către prim-ministrul şi lidera DUP, Arlene Foster.
Aceasta a dus la alegeri anticipate pentru adunarea regională, la începutul lunii martie, care nu au făcut ca lucrurile să progreseze. Cu 28 de locuri din cele 90, DUP a încheiat alegerile în frunte, dar a cedat teren în faţa Sinn Fein (27 de locuri).
Între timp, discuţiile s-au împotmolit, pentru că republicanii au insistat în special asupra recunoaşterii limbii galeze, o problemă pe cât de simbolice, pe atât de sensibilă în această regiune bântuită de trecutul său dureros.
Sinn Fein o acuză pe Theresa May de "eşecul monumental" al negocierilor din Irlanda de Nord
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

514
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
514

675
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
675

47
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
47

1.410
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.410

58
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
58

2.026
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.026

2.829
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.829

1.685
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.685

56
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
56

2.313
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.313

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.075
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.075

83
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
83
















Comentează