"Accept toate criticile", a afirmat tenismanul italian Jannik Sinner în contextul polemicii declanşate de absenţa sa de la faza finală a Cupei Davis, scrie site-ul eurosport.fr.
În timp ce anunţul absenţei sale de la faza finală a Cupei Davis din 2025 a stârnit agitaţie în Italia, Jannik Sinner a reacţionat la controversă după victoria sa împotriva lui Daniel Altmaier (6-0, 6-2), miercuri, la Viena.
Luni, căpitanul Filippo Volandri a anunţat că Sinner nu va participa la faza finală a Cupei Davis din 2025, la un an după ce a câştigat competiţia pe echipe. Decizia a dat naştere unei polemici în Italia.
"Este o palmă uriaşă pentru lumea sportului italian", a declarat pentru agenţia ANSA Nicola Pietrangeli, o legendă a tenisului italian, cu 164 de apariţii în Cupa Davis şi care a câştigat competiţia în calitate de căpitan în 1976.
În primul său meci la turneul de la Viena, Jannik Sinner l-a învins miercuri pe Daniel Altmaier (6-0, 6-2). După victorie, fostul număr unu mondial, care a coborât pe locul doi după US Open, s-a referit la această polemică într-o conferinţă de presă.
"Pot spune pur şi simplu că accept toate criticile. Am vorbit deja pe larg despre acest subiect şi nu am nimic de adăugat.
Am decis împreună cu echipa mea să facem asta pentru că sezonul este foarte lung şi am nevoie de o săptămână suplimentară de odihnă ca să încep bine pregătirea pentru 2026. Nu este o alegere uşoară să sar peste Cupa Davis, dar obiectivul meu este să fiu în formă bună pentru Australia. În ultimii doi ani, nu am fost chiar pregătit pentru că am avut puţin timp", a conchis el.
Comentează