Siria a refuzat accesul pe teritoriul său al echipei care anchetează atacurile chimice

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 12-06-2019

Actualizat: 12-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autorităţile siriene au refuzat accesul pe teritoriul său al noii echipe internaţionale de anchetă create pentru a-i identifica pe responsabilii atacurilor cu muniţii interzise, a declarat miercuri directorul general al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), Fernando Arias, transmite AGERPRES.

Statele membre ale organizaţiei au votat anul trecut crearea Echipei de Investigaţie şi Identificare (IIT), o decizie căreia i s-au opus Damascul şi aliatul său Rusia.

'Siria refuză să recunoască decizia şi să se confrunte cu oricare din implicaţiile şi efectele ce decurg din aceasta', a declarat Arias la Haga, în faţa reprezentanţilor statelor membre.

Citește și: Viorica Dăncilă îi dă replica lui Klaus Iohannis! Răspuns-fulger

El a precizat că ministrul adjunct de externe sirian, Faysal Mekdad, a informat în scris OIAC despre decizia autorităţilor de a nu emite vize de călătorie pentru membrii echipei.

'În plus, am primit două scrisori, datate 9 mai şi 14 mai, din partea ministrului adjunct, informând cu privire la obiecţia Siriei de a le acorda acces membrilor nou numiţi ai IIT la orice informaţie confidenţială referitoare la dosarul chimic sirian', a adăugat Fernando Arias.

Citește și: EXCLUSIV - Moțiunea de cenzură. Barna: UDMR a confirmat că va vota / Korodi: Singura variantă - Guvern în jurul PNL / Turcan: Încă nu avem suficiente voturi

Siria a aderat la OIAC în 2013, dându-şi acordul să permită accesul inspectorilor, o decizie prin care a evitat loviturile aeriene cu care ameninţa preşedintele american de atunci, Barack Obama.

O echipă comună de anchetă a ONU şi OIAC a concluzionat că forţele siriene au utilizat gaz sarin şi clor, iar jihadiştii Statului Islamic au folosit iperită.

Noua echipă de anchetă a fost înfiinţată după ce Rusia s-a opus prin veto prelungirii mandatului primeia în noiembrie 2017.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri