Armata rusă a anunţat vineri seara că i-a cerut preşedintelui Vladimir Putin să autorizeze reluarea loviturilor aeriene asupra oraşului Alep, după o pauză de zece zile, în faţa unei ofensive lansate de rebelii sirieni împotriva forţelor regimului de la Damasc în acest al doilea oraş ca importanţă al Siriei, informează AFP.
"În condiţiile în care civili continuă să fie ucişi şi rebelii au reluat luptele împotriva forţelor guvernamentale, i-am cerut comandantului suprem al forţelor armate ruse să autorizeze reluarea loviturilor aeriene în zona de est a oraşului Alep", a declarat şeful Direcţiei Operaţiuni Principale a Statului Major General rus, general-locotenentul Serghei Rudskoi, în timpul unui briefing.
Principalele grupări rebele siriene au declanşat vineri o ofensivă majoră în Alep pentru a străpunge asediul impus de regim, ceea ce a făcut ca o ploaie de rachete să se abată asupra cartierelor guvernamentale ale acestui oraş divizat, tiruri care au provocat moartea a cel puţin 15 civili.
Alep este o miză majoră atât pentru regimul preşedintelui Bashar al-Assad, cât şi pentru insurgenţi, cele două tabere înfruntându-se din 2011 într-un război în care au murit peste 300.000 de oameni.
Armata rusă "ia toate măsurile pentru a stabiliza situaţia din Alep", a mai afirmat Rudskoi, potrivit căruia coridoare umanitare continuă să fie deschise 24 de ore din 24, iar autocare şi ambulanţe sunt pe teren pentru a asigura evacuarea de civili şi de răniţi.
"Suntem gata să examinăm toate propunerile menite să amelioreze situaţia umanitară din Alep, inclusiv introducerea de 'pauze umanitare', însă nu pentru ca rebelii să fie singurii care să profite de aceasta", a adăugat el.AGERPRES
Siria: Armata rusă îi cere lui Putin să autorizeze reluarea loviturilor aeriene asupra oraşului Alep
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

206
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
206

1.497
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștete evreiesc
1.497

55
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
55

32
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
32

98
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
98

2.081
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.081

2.402
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.402

89
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
89

2.040
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
2.040

79
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
79

227
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
227

104
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
104

27
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
27
















Comentează