Mutare strategică în Orientul Mijlociu: Siria începe livrările de petrol către Irak pentru a ocoli blocada din Strâmtoarea Ormuz

Article thumbnail

Sursă foto: vitaly suprun / Alamy / Profimedia

Siria, devenită de la începutul războiului din Orientul Mijlociu o răscruce de tranzit energetic, a început în această săptămână livrările de produse petroliere către Irak, a anunţat duminică agenţia oficială SANA, citată de AFP, scrie AGERPRES.

În sens invers, Bagdadul foloseşte aceeaşi rută pentru a exporta o parte din ţiţeiul său şi pentru a ocoli astfel blocada impusă de Teheran asupra Strâmtorii Ormuz, singura ieşire la mare a acestei ţări extrem de dependente de aurul negru.

Cum funcționează acordul de tranzit petrolier prin terminalul Banias

"Syrian Petroleum Company a început să transporte petrol importat către Irak prin intermediul terminalului petrolier de la Banias", de pe coasta mediteraneană, a raportat SANA.

Acesta este achiziţionat de compania din Qatar UCC de la diverşi furnizori internaţionali, iar apoi este transportat de Siria în schimbul unei plăţi.

Această măsură face parte dintr-un "acord reînnoibil pe trei luni, care vizează garantarea aprovizionării cu energie în contextul perturbărilor traficului maritim din Strâmtoarea Ormuz", a precizat agenţia.

Ea confirmă statutul Siriei de "coridor pentru importul, exportul şi transportul de materii prime şi energie între ţările din regiune", a comentat vicepreşedintele companiei petroliere de stat, Ahmed Qubbaji, citat de SANA.

Sute de autocisterne tranzitează zilnic frontiera la Al-Tanf

Livrările prin frontiera terestră de la Al-Tanf (sud-est) au început joi, cu un prim val de 57 de autocisterne, număr care ar urma să ajungă în curând la 200 pe zi, potrivit oficialului.

În aprilie, Irakul a început să exporte petrol cu autocisternele prin Siria, la niveluri mult inferioare celor dinainte de război.

Conform lui Qubbaji, aproape 1.200 de autocisterne irakiene tranzitează zilnic teritoriul sirian. De asemenea, discuţiile sunt pe cale de a fi finalizate între Damasc şi Bagdad cu privire la o conductă de petrol între cele două ţări.

Noile autorităţi siriene, care l-au înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad în decembrie 2024, se străduiesc să relanseze economia ţării şi să îi reconstruiască infrastructura, după mai bine de un deceniu de război.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri