Abou Mohamad al-Joulani, şeful grupării Hayat Tahrir al-Cham (HTS, fosta ramură siriană a Al-Qaida), a declarat sâmbătă pentru ziarişti că refuză orice retragere dintr-o viitoare zonă tampon în regiunea Idleb, după intrarea în vigoare a unui armistiţiu în această zonă din nord-vestul Siriei, informează AFP preluat de agerpres.
Joi seara, regimul preşedintelui Bashar al-Assad a anunţat instituirea unui armistiţiu în această regiune dominată de HTS şi lovită de bombardamente aproape zilnice în ultimele trei luni de către Damasc şi aliatul său rus.
Regimul sirian a condiţionat însă respectarea încetării focului de aplicarea acordului încheiat în septembrie 2018 între Rusia şi Turcia, care prevede crearea unei "zone demilitarizate" în regiunea Idleb, din care să dispară orice urmă a unei prezenţe jihadiste.
"Ceea ce regimul nu a luat pe cale militară şi cu forţa, nu va obţine în mod paşnic prin negociere şi politică (...) Nu ne vom retrage niciodată din zonă" ce se doreşte a fi demilitarizată, a afirmat Joulani.
Această viitoare zonă tampon, care încă nu a fost instituită ca urmare a refuzului jihadiştilor de a se retrage, ar urma să separe teritoriile deţinute de jihadişti şi rebeli de zonele controlate de regim.
"Nu ne vom schimba poziţia nici la cererea prietenilor, nici la cea a duşmanilor" a adăugat şeful HTS, care a insistat asupra refuzului grupării sale de a accepta o eventuală desfăşurare militară rusă în viitoarea "zonă demilitarizată", măsură stipulată în acordul dintre Moscova şi Ankara.
Acest acord a permis evitarea unei ofensive de amploare în primele luni de după semnarea sa, dar violenţa a revenit în forţa în regiune, începând cu sfârşitul lunii aprilie.
Bombardamentele efectuate de forţele regimului sirian, susţinute de aviaţia rusă, asupra provinciei Idleb şi a unor zone din provinciile Alep, Hama şi Latakia au provocat moartea a aproape 790 de civili, conform Observatorului sirian al drepturilor omului (OSDH).
Peste 400.000 de persoane au fost strămutate, conform cifrelor furnizate de ONU, iar zeci de spitale şi de şcoli au fost afectate de bombardamente.
Vineri, HTS a avertizat că va riposta la orice încercare a adversarului de a încălca armistiţiul."Orice bombardament sau agresiune" împotriva Idleb-ului şi a zonelor învecinate "va conduce la întreruperea armistiţiului din partea noastră" a anunţat HTS.
Siria: Principala grupare jihadistă din Idleb refuză orice retragere dintr-o viitoare zonă tampon
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

163
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
163

1.182
Fenomen tulburător: apartamentele din China, folosite ca locuri de veci. De ce tânăra generație acceptă acest compromis neobișnuit
1.182

1.910
O descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
1.910

1.250
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
1.250

982
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
982

614
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
614

147
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
147

1.109
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
1.109

73
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
73

1.492
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
1.492

715
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
715

1.074
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
1.074

2.062
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
2.062















Comentează