DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Site-ul justitiarul.ro închis `pentru știri false`, redeschis de Vela cu condiția ca `informațiile false` să fie șterse

The Economist
close lume inchis

Un site închis pentru știri false va fi redeschis la cererea ministrului de Interne Marcel Vela, cu condiția ca informațiile false să fie șterse.

Potrivit unui comunicat al Grupului de Comunicare Strategică, ministrul Marcel Vela a transmis către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) solicitarea de redeschidere a site-ului www.justitiarul.ro.

Redeschiderea site-ului a fost cerută de un jurnalist, care și-a manifestat intenția de a elimina articolele ce conțineau informații false.

Citește și: Reguli stricte! Ce măsuri se vor lua pe litoralul românesc

Grupul de Comunicare Strategică a analizat cererea transmisă și a fost de acord cu redeschiderea site-ului menționat, cu condiția ca administratorul să respecte următoarele condiții de transparență și etică jurnalistică:

- eliminarea articolelor ce conțineau informații false referitoare la COVID - 19

- filtrarea, pe viitor, de către administratorul site-ului a materialelor referitoare la acest subiect și publicarea doar a acelor materiale care conțin informații din surse oficiale și credibile

- asumarea publică a identității site-ului, cu indicarea adresei de contact și a persoanelor/persoanei care administrează conținutul site-ului

Decizia Grupului de Comunicare Strategică este bazată pe faptul că obiectivul nu este acela de a suprima publicații (aceasta fiind soluția în cazul în care nu este asumată o identitate a publicației sau se refuză rectificarea materialelor), ci doar acela de a preveni campanii de dezinformare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.