Situația dă în CLOCOT în Orientul Mijlociu. Bomardamente intense ale armatei turce asupra kurzilor sirieni, susținuți de SUA

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 19-01-2018

Actualizat: 19-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: ANADOLU Agency

Operaţiunea Turciei în regiunea Afrin din nordul Siriei, controlată de kurzi, a început „de facto” prin bombardamente transfrontaliere, dar niciun fel de trupe nu au intrat în Afrin, a declarat vineri ministrul apărării turc Nurettin Canikli, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Într-un interviu acordat televiziunii AHaber, Canikli a declarat că Turcia a dezvoltat sisteme de arme împotriva rachetelor antitanc folosite de miliţiile siriene kurde YPG (Unităţile de apărare a poporului).

Ministrul turc declarase anterior că o operaţiune militară la Afrin ar trebui efectuată fără întârziere, iar Ankara şi Moscova vor continua să discute despre această acţiune militară a Turciei.

Un fost ministru al Justiției reacționează după ce liderul PSD Neamț a fost reținut: 'Să fie sancţionat proporţional cu fapta, nu cu altceva'

Un purtător de cuvânt al miliţiilor YPG a confirmat vineri pentru Reuters că forţele turce au început să bombardeze regiunea Afrin începând cu miezul nopţii, ţintind în localităţile kurde. Aproximativ 70 de tiruri au fost înregistrate.

Guvernul sirian a avertizat joi Ankara împotriva tentaţiei de a lansa o operaţiune militară în această zonă, una din trei trecute sub controlul forţelor kurde şi aliaţilor lor în nordul Siriei.

Ministrul apărării turc a declarat în interviul menţionat că Turcia nu are altă opţiune decât să alunge „elementele teroriste” din nordul Siriei.


Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri