Ministrul francez al economiei, Emmanuel Macron, consideră că Uniunea Europeană trebuie să fie fermă faţă de Marea Britanie dacă aceasta va alege ieşirea din blocul comunitar şi a adăugat că Franţa va fi inflexibilă la summitul de la sfârşitul lunii iunie, organizat după referendumul britanic, relatează AFP şi Reuters.
"Poţi fi în sau în afară (...). Consiliul European ar trebui să le dea un ultimatum britanicilor cu privire la intenţiile lor şi preşedintele (francez) va fi foarte clar în această privinţă", a declarat Macron într-un interviu acordat Le Monde şi publicat sâmbătă de cotidianul francez.
Potrivit ministrului francez, britanicii, dacă doresc să aibă în continuare acces la piaţa europeană, vor trebui să contribuie la bugetul UE, aşa cum fac Norvegia şi Elveţia. În cazul unui refuz, "trebuie să aibă loc o ieşire totală", a insistat el.
În opinia ministrului francez, chiar dacă referendumul britanic va decide menţinerea Regatului Unit în UE, statutul special negociat la începutul acestui an de Londra trebuie să rămână unul excepţional pentru a se evita existenţa unor solicitări similare din partea altor state membre.
Citește și: IMAGINI INCREDIBIL de ȘOCANTE: Femei filmate în timp ce-și fac nevoile în magazin
Partizan al unei mai mare integrări europene, Emmanuel Macron şi-a exprimat dorinţa ca Uniunea Europeană să fie mai ambiţioasă, de exemplu, asupra unor probleme legate de apărare şi de tranziţie energetică. La nivelul zonei euro, el s-a referit la stabilirea unui buget, a unui comisar şi a unui parlament pentru această zonă, scrie agerpres.ro.
Citește și: Doar 3 persoane din lume au acest pașaport: Cine îl emite și de ce e rar
Comentează