Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situație ÎNCORDATĂ după arestarea unui miliardar controversat. Guvernul de la Moscova, la un pas de remaniere

Medvedev

Un miliardar rus cu unele dintre cele mai bune relaţii politice, Ziiavudin Magomedov, a fost arestat pentru fraudă şi deturnare de fonduri, măsură care a provocat declinul acţiunilor companiilor sale şi speculaţii referitoare la o posibilă remaniere a guvernului de la Moscova, transmite Bloomberg, conform news.ro.

Magomedov a fost arestat sâmbătă, împreună cu fratele său Magomed, în timp ce se pregătea să plece în Statele Unite. La tribunal, Magomedov a negat acuzaţiile, dar instanţa a decis să fie reţinut timp de două luni, fără posibilitatea de a plăti cauţiune.

Problemele neaşteptate cu legea ale miliardarului au provocat temeri în rândul investitorilor, că Summa Group, la care acesta este coproprietar, ar putea fi în pericol. În acelaşi timp, analiştii politici au spus că încarcerarea sa ar putea însemna probleme pentru oficiali de rang înalt consideraţi cu legături prea apropiate cu Magomedov, în special pentru premierul Dmitri Medvedev, care urma să fie renumit în funcţie odată cu intrarea în vigoare a noului mandat prezidenţial, în luna mai.

Dăncilă, înainte de întrevederea cu Iohannis la Cotroceni: 'Nu este nicio surpriză'

”Problema imediată este lupta pentru formarea noului guvern. Până la reţinerea lui Magomedov, cel mai probabil scenariu era că Medvedev îşi va păstra postul de premier. Şansele ca acest lucru să se întâmple scad acum constant”, a declarat Igor Bunin, directorul Centrului pentru Tehnologii Politice, o firmă de consultanţă politică din Moscova.

Investitorii consideră arestarea ca fiind o veste proastă pentru companiile grupului Summa, în special pentru Far Eastern Shipping, ale cărei acţiuni au scăzut cu până la 21%, la cel mai redus nivel de după luna spetembrie.

Titlurile Novorossiisk Commercial Sea Port au consemnat cel mai mare declin pe parcursul tranzacţiilor după mai 2017.

Acţiunile TransContainer şi Novorossiysk Grain Plant au scăzut cu până la 4,5%, respectiv 4,2%, dar ulterior au recuperat pierderile.

”Investitorii renunţă la activele Summa pe fondul incertitudinilor legate de viitorul acestor companii. Se pare că cineva este pe urma afacerilor lui Magomedov, iar acest caz nu creşte atractivitatea pieţei ruseşti”, a spus Oleg Popov, manager de fonduri care administrează active de 300 de milioane de dolari la firma April Capital în Moscova.

Summa se află de mult timp în conflict cu operatorul de conducte petroliere Transneft (companie de stat) în legătură cu controlul asupra Novorossiisk Commercial Sea Port.

Averea magnatului născut în Daghestan a crescut în perioada mandatului prezidenţial al lui Dmitry Medvedev, în parte datorită contractelor cu statul.

Popov a comparat arestarea lui Magomedov cu cea a miliardarului Vladimir Evtuşenkov, care a stat trei luni în arest la domiciliu în 2014, în urma acuzaţiilor de spălare de bani, în timpul unei investigaţii legate de achiziţia companiei  Bashneft, care a fost preluată ulterior de grupul de stat Rosneft.

Românii, ținuți 'ÎN TEROARE' de o nouă frică: De ce se tem conaționalii noștri, în ciuda creșterii economice-record

”Arată ca o redistribuire a proprietăţii, dar nu este clar cine este în spatele acestui caz şi cine vrea activele Summa”, a spus Popov.

Procurorii au negat orice fel de motivaţie politică în acest caz, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că orice fel de impact asupra numirilor în guvern reprezintă speculaţii.

Evgeni Mincenko, consultant politic care lucrează deseori pentru Kremlin, a afirmat că Magomedov este presat de alte grupuri de influenţă şi că arestarea sa îi va avantaja pe rivalii săi, între care directorul general al Rosneft, Igor Sechin.

Consultantul consideră însă că Medvedev ar putea fi capabil să depăşească această furtună, având în vedere că Vladimir Putin nu va dori probabil o figură puternică în postul de premier.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.