Situație INCREDIBILĂ într-o gară din Polonia: Un fost președinte al unei țări din Europa s-a BARICADAT într-un tren / VIDEO / UPDATE

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 10-09-2017

Actualizat: 10-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

UPDATE Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a reuşit să intre duminică în Ucraina, după ce autorităţile de la Kiev i-au interzis accesul din Polonia cu autobuzul şi cu trenul relatează DPA şi AFP. Susţinătorii săi din Ucraina au forţat un cordon de militari care îl împiedicau să traverseze frontiera pe jos la Medyka şi l-au tras pe teritoriul ucrainean.

UPDATE Mihail Saakașvili și-a schimbat din nou strategia și a sosit într-un autobuz împreună cu suporterii lui la partea poloneză a punctului de control Șehni de la granița polono-ucraineană.

Saakașvili a răspuns că „nu va ceda” și că vrea să revină în Ucraina pentru a contesta ordinul de retragere a cetățeniei și a-și continua activitatea politică.

El mai spune că este însoțit de fosta șefă a guvernului ucrainean Iulia Timoșenko, de alți deputați ucraineni și că așteaptă sosirea la graniță a unor europarlamentari.

Între timp poliția ucraineană a operat arestări la punctul de control Krakoveț, pe unde Mihail Saakașvili a vrut inițial să intre în Ucraina

.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Un tren ucrainean în care se află fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, a cărui extrădare este cerută de autorităţile de la Tbilisi, era blocat duminică în gara poloneză Przemysl, aproape de frontiera ucraineană, informează AFP.

'Trenul nu va primi autorizaţia să părăsească gara atât timp cât la bordul său se află persoane care nu au dreptul să intre în Ucraina', a precizat într-un comunicat poliţia ucraineană, fără să-l menţioneze explicit pe Saakaşvili, deşi la el face referire.

Citește și: Atenție! Guvernul vrea să extindă o nouă TAXĂ, dar încurajează vânzarea filmelor interzise minorilor

Acesta din urmă a reacţionat în faţa ziariştilor afirmând că este ridicol 'să iei ostatic un tren întreg'. Temându-se de 'provocări', el şi-a schimbat planul iniţial de a călători din Polonia către Ucraina cu un autobuz împreună cu un grup de jurnalişti şi a ales să facă deplasarea cu trenul.

Georgia a cerut Ucrainei arestarea şi extrădarea lui Saakaşvili, acuzat de justiţia de la Tbilisi pentru ''abuz de putere'', acuzaţie despre care el afirmă că este motivată politic, scrie agerpres.ro.

Citește și: Scandalul declanșat de Traian Băsescu ia amploare! Reprezentanții MOL îi răspund pe măsură

Saakaşvili, un reformator carismatic ajuns la putere în 2003, a condus Georgia timp de un deceniu, fiind criticat pentru stilul său autoritar şi mai ales pentru războiul dezastruos cu Rusia din 2008.

După ce şi-a părăsit ţara, unde a căzut în dizgraţie, Saakaşvili (49 de ani) a mers în Ucraina, unde a obţinut cetăţenia şi unde a fost numit în mai 2015 guvernator al regiunii Odessa (sud). El a demisionat din acest post în noiembrie 2016, acuzându-l pe preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, că-i ''jefuieşte'' pe ucraineni. Poroşenko i-a retras în iulie 2017 cetăţenia ucraineană, făcându-l apatrid, deoarece Saakaşvili şi-a pierdut anterior şi cetăţenia georgiană.

Citește și: Dani Oțil dă din casă! Câte credite are la bancă vedeta Antenei 1

Acum el vrea să revină în Ucraina pentru a încerca să redobândească cetăţenia acestei ţări. Saakaşvili este susţinut de fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, ea venind în Polonia pentru a-şi manifesta deschis acest sprijin. În urma unei discuţii avute cu Saakaşvili în oraşul polonez Rzeszow, ea a comparat situaţia actuală din Ucraina cu cea de pe vremea preşedintelui Viktor Ianukovici.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri