Situația a scăpat de sub control în Iran: număr record de cazuri; o infectare nouă la fiecare 23 de secunde

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 02-10-2020

Actualizat: 02-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: https://www.pikist.com/free-photo-isdgv

Numărul persoanelor diagnosticate cu maladia COVID-19 a atins un nou record în Iran, cu 3.825 de cazuri înregistrate în ultimele 24 ore - o nouă infectare se produce la fiecare 23 de secunde -, potrivit statisticilor oficiale publicate joi de Ministerul Sănătăţii din această ţară, informează AFP şi DPA, potrivit Agerpres.ro.

Această cifră depăşeşte recordul precedent care data din 22 septembrie, când 3.712 cazuri au fost confirmate într-o singură zi.

Tot în ultimele 24 de ore, Iranul a confirmat 211 de decese asociate maladiei COVID-19, ceea ce înseamnă că o persoană diagnosticată cu noul coronavirus moare în această ţară la fiecare şapte minute.

Creşterea rapidă a îmbolnăvirilor a ridicat bilanţul deceselor din Iran la 26.380, iar numărul total al persoanelor diagnosticate cu SARS-CoV-2 a depăşit pragul de 460.000, a precizat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Sănătăţii din Iran, Sima Lari.

Citește și: Cristian Piedone ripostează: 'Nu există temei legal pentru renumărarea voturilor de la Sectorul 5'

Experţii în sănătate au cerut reintroducerea imediată a măsurilor de izolare a populaţiei la domiciliu pentru a stopa această creştere a numărului de infectări, însă preşedintele Hassan Rohani se opune unui astfel de demers din cauza crizei economice cu care se confruntă Iranul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri