Situația de la centrala nucleră Zaporojie - Ucraina și Rusia se acuză reciproc

Autor: George Traicu

Publicat: 01-10-2025 15:22

Article thumbnail

Sursă foto: dw.com

Rusia a respins miercuri acuzaţiile ucrainene şi europene despre atacurile asupra centralei atomoelectrice ucrainene Zaporojie, aflată sub controlul trupelor ruse, dar care este deconectată de mai mult de o săptămână de la alimentarea externă cu energie, necesară pentru răcirea reactoarelor, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit responsabililor ruşi, bombardamentele ucrainene au deconectat pe 23 septembrie ultima linie externă de înaltă tensiune folosită pentru alimentarea centralei cu energie. Potrivit oficialilor ucraineni, bombardamentele ruseşti împiedică restabilirea acestei alimentări şi Rusia încearcă să conecteze centrala la reţeaua rusească de electricitate.

Centrala "se află sub controlul nostru, întrucât partea rusă garantează securitatea acesteia", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. "Este cel puţin absurd ca partea rusă să fie acuzată de bombardarea acestei centrale pe care ea însăşi o controlează", a argumentat acesta, adăugând că "nu este niciun secret" că centrala şi infrastructura ei suferă "atacuri constante" din partea forţelor Kievului.

Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), instituţie din cadrul Comisiei Europene, a cerut marţi Rusiei să "înceteze imediat" operaţiunile militare în apropierea centralei Zaporojie pentru a permite restabilirea alimentării externe cu energie.

Ocupată de trupele ruse în martie 2022, această centrală, cea mai mare din Europa, se află în zona oraşului ucrainean Energodar, aproape de linia frontului din sud-estul Ucrainei. Zona adiacentă centralei a fost de mai multe ori ţinta unor atacuri cu drone şi artilerie, pentru care ambele tabere s-au acuzat reciproc. Centrala a fost de mai multe ori deconectată de la sursele externe de alimentare cu energie, ceea ce a impus pornirea generatoarelor diesel, dar niciodată de la începutul războiului această deconectare nu a durat atât de mult.

Cele şase reactoare ale centralei sunt oprite, dar au nevoie de o sursă externă continuă de alimentare cu energie pentru răcirea lor. Centrala funcţionează cu personal ucrainean, iar Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) are permanent o echipă de experţi la faţa locului.

Operatorul centralei, grupul rus Rosatom, a confirmat că, începând din 23 septembrie, alimentarea cu energie a centralei nucleare Zaporojie este asigurată de generatoare diesel de rezervă. Potrivit operatorului rus, există rezerve suficiente de combustibil pentru o "funcţionare prelungită" şi reactoarele sunt răcite corespunzător.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri