Complexul Energetic Hunedoara a fost reconectat, de astăzi, la reţeaua de apă potabilă, după ce fusese debranşat, în noiembrie a anului trecut, din cauza facturilor neplătite, în valoare totală de 2,7 milioane de lei, conform rador.
Potrivit unui comunicat al societăţii Apa Serv Valea Jiului, conducerea Complexului a acceptat întocmirea unui angajament de plată a facturilor pentru consumul curent de apă potabilă şi a unui grafic de eşalonare a datoriilor. Primă plată a fost, deja, făcută la sfârşitul săptămânii trecute.