Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situația se complică în Libia: Forţele loiale mareșalului Khalifa Haftar au închis graniţa cu Algeria

ABC News
Khalifa Haftar

Forţele loiale comandantului Khalifa Haftar au închis graniţa Libiei cu Algeria, a fost anunţat duminică, după ce mobilizări însemnate ale trupelor sale au reliefat rolul lui în ciuda eforturilor de unificare a ţării, relatează Reuters.

Armata Naţională Libiană a lui Haftar a trimis săptămâna trecută trupe în oraşul sudic Sebha, care era deja aliat forţelor estice, apoi, sâmbătă, la un punct de trecere a frontierei cu Algeria.

„Forţele armate au închis graniţa Libiei cu Algeria şi au declarat-o zonă militară în care este interzisă circulaţia”, a transmis o unitate a armatei.

Graniţa de aproximativ 1.000 de kilometri dintre Algeria şi Libia este trasată printr-un deşert în mare parte nelocuit şi are câteva puncte de trecere.

Anul trecut ofensiva lui Haftar împotriva Tripoli a eşuat după 14 luni, iar un guvern de unitate susţinut de un proces de pace înlesnit de ONU a pus la îndoială poziţia lui politică.

În ciuda progresului spre o soluţie politică pentru Libia, după un deceniu de violenţe şi haos, mare parte din ţară este încă sub controlul grupărilor armate, corupţia este răspândită şi puterile externe implicate în conflict nu s-au retras.

Duminică sunt aşteptate progrese cu privire la implementarea termenilor unui armistiţiu în vigoare din septembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.