Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situație critică în Galați: Ambulanțele au fost transformate în 'saloane' pentru pacienții COVID care au nevoie de oxigen

Inquam Photos / Octav Ganea
salvari UPU covid urgenta ambulanta

Două ambulanțe au fost transformate în spații de primire-tratament pentru pacienții COVID care nu încap în Spitalul Județean din Galați, conform Mediafax.

La solicitarea cadrelor medicale de la spitalul gălățean, două autospeciale ale SMURD și SAJ au fost transformate în „saloane” pentru pacienții COVID care au nevoie de oxigen.

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță au renunțat pentru o perioadă la una dintre autospeciale. Este vorba despre o mașină veche, folosită foarte rar în misiuni, care poate primi doi pacienți.

Cea de a doua autospecială este una de transport victime multiple și aparține SMURD. În interior pot intra patru pacienți care au nevoie de oxigen.

„Niciodată nu ne-am confruntat cu așa ceva, nici eu, nici colegii mei. Este un dezastru de neimaginat. Am trimis o ambulanță la spital la solicitarea cadrelor medicale de acolo. Va fi folosită pentru bolnavii care nu au loc în spital și care au nevoie de oxigen. Autospeciala este din parcul rece, o folosim rar. Va sta la spital cât va fi nevoie, poate primi doi pacienți care au nevoie de oxigen, unul pe targă, altul pe scaun. Echipaj nu am alocat, nu avem, suntem depășiți... Tot la spital este și autospeciala de transport victime multiple de la SMURD”, a declarat Mihai Polinschi, reprezentantul Serviciului de Ambulanță Județean Galați.

Potrivit raportării de marți, 18 persoane au murit la Galați din cauza COVID. În total, de la începutul pandemiei 1.187 de gălățeni au murit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.