Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situație istorică: România ar putea trece peste Italia la producția de mașini

Uzinele Ford Otosan şi Dacia pot produce peste 500.000 de maşini dacă nu vor apărea noi elemente neprevăzute în a doua jumătate a anului, după ce primul semestru s-a încheiat cu un nou maxim istoric, de aproape 270.000 de maşini asam­blate, potrivit datelor asociaţiei constructorilor ACAROM.

Cu o producţie de circa 500.000 de maşini România poate depăşi Italia în 2022. Anul trecut Italia a produs 442.000 de maşini, faţă de 420.000 România, informează Mediafax.

Anterior, România a mai depăşit Italia în 2013, la acea vreme primul an întreg de producţie pentru Ford B-Max la Craiova, însă ulterior italienii au apăsat pedala de acceleraţie şi au trecut de pragul de 500.000 de maşini.

În prima jumătate a anului în Italia s-au produs aproape 249.000 de maşini, în creştere cu 2,1% faţă de S1/2021, producţia fiind afectată de criza componentelor electronice. Acesta este cel mai ridicat volum de producţie atins vreodată pe piaţa locală în condiţiile în care pentru prima dată în ultimii trei ani nici pandemia şi nici lipsa componentelor electronice nu au mai afectat puternic producţia uzinelor Dacia şi Ford.

Faţă de primul semestru din 2019 - ultimul an de maxim istoric pentru producţia auto, Ford a urcat cu 44% la peste 103.000 de maşini - încheind de asemenea în premieră un semestru cu peste 100.000 de autoturisme asamblate la Craiova, în timp ce Dacia a scăzut uşor cu 14% în S1 2022 faţă de S1 2019.

Dacă volumele merg similar şi în a doua jumătate a anului, atunci cele două uzine ar putea livra în premieră peste 500.000 de unităţi, ceea ce ca valoare înseamnă 10 mld. euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.