Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situație tensionată în jurul centralei nucleare din Zaporijjia: Soldaţii ruşi îi împiedică pe angajaţi să plece împreună cu familiile lor (armata ucraineană)

Digi24
Zaporojie

Situație tensionată în jurul centralei nucleare din Zaporijjia: Soldaţii ruşi îi împiedică pe angajaţi să plece împreună cu familiile lor (armata ucraineană)

Soldații ruși îi împiedică pe angajații centralei nucleare ocupate din Zaporijjia, în estul Ucrainei, să evacueze împreună cu familiile lor un oraș de pe linia frontului din apropiere, a declarat miercuri armata ucraineană, potrivit CNN, anunță Rador.

"În Enerhodar, ocupanții ruși au organizat o așa-numită 'evacuare' pentru membrii familiilor angajaților centralei nucleare Zaporijjia - cu toate acestea, angajații centralei nu au voie să părăsească orașul", a precizat Statul Major General al Forțelor Armate Ucrainene într-o declarație.

Autoritățile susținute de Rusia au ordonat evacuarea a mii de civili de-a lungul frontului de sud

Autoritățile susținute de Rusia au ordonat evacuarea a mii de civili de-a lungul frontului de sud, în contextul în care se anunță o contraofensivă ucraineană. Enerhodar, unde locuiește cea mai mare parte a personalului centralei nucleare, s-a numărat printre cele 18 așezări ai căror locuitori au fost evacuați în weekend. Persoanele evacuate au fost mutate în centre de recreere și hoteluri din orașele sudice Berdiansk și Kirilivka, în timp ce altele au fost duse în regiunea Rostov din Rusia, a declarat armata ucraineană.

Centrala Nucleară Zaporijjia este cea mai mare centrală nucleară din Europa și este deținută de forțele ruse de la începutul invaziei de anul trecut. Ea este operată în mare parte de o forță de muncă ucraineană. Poziția centralei pe linia frontului înseamnă că bombardamentele în orașele din jur și în apropierea instalației sunt frecvente.

Organismul de supraveghere nucleară al ONU (AIEA) și-a exprimat din nou îngrijorarea la începutul acestei săptămâni cu privire la siguranța centralei, descriind situația ca fiind "din ce în ce mai imprevizibilă".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.