Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situație ULUITOARE - CJ Galați, acuzații grave la adresa celui care a controlat Spitalul Județean: Fuma în birou

Conducerea Spitalului Judeţean Galaţi şi autorităţile judeţene fac acuzaţii grave la adresa echipelor de control trimise de ministrul Sănătăţii. Gălăţenii susţin că cel mai mare spital din zonă a fost verificat de un veterinar care fuma în birou, fără a respecta normele de protecţie.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 93: Dănuța o face praf pe Andreea Esca

Autorităţile gălăţene au fost surprinse când au aflat că echipa de control trimisă de ministrul Nelu Tătaru era condusă de un medic veterinar şi avea în componenţă un jurist şi un medic radiolog.

„Au fost două echipe de control trimise de Ministerul Sănătăţii, una de epidemiologi, iar cealaltă echipă, de la Corpul de Control. O echipă formată dintr-un medic veterinar, un jurist şi un medic radiolog, care a verificat funcţionarea spitalului. Acum, să mă ierte Dumnezeu, dar nu cred că un medic veterinar sau un jurist are competenţa să verifice Spitalul Judeţean din punct de vedere a ceea ce înseamnă activitatea epidemiologică. Au fost câteva bibliorafturi cu anchete epidemiologice şi, din păcate, cei care au venit şi au controlat au fost destul de superficiali“, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Conducerea unităţii medicale are şi ea acuzaţii grave în ceea ce priveşte echipele de control trimise de ministrul Sănătăţii. Managerul Spitalului Judeţean Galaţi spune că epidemiologii detaşaţi de la Constanţa au stat câteva ore şi apoi au plecat spunând că îi aşteaptă turiştii pe litoral.

„Doamnele doctor de la Constanţa au venit duminică la ora 12.00, au stat trei ore şi au cerut anchetele epidemiologice.... au plecat apoi luni la prima oră, spunându-ne că le aşteaptă turiştii de pe litoral. Acesta a fost ajutorul din partea ministerului. Acele patru cadre medicale epidemiologice care trebuiau să vină să ne ajute, trebuiau să stea printre noi şi astăzi. Ele au plecat a doua zi de dimineaţă, ne-au prezentat procesul verbal spunându-ne că în ambulatoriu, acolo unde avem zona tampon, era uşa închisă. Păi uşa era închisă pentru că era o clanţă, pur şi simplu. Cam acesta a fost controlul”, a explicat Alina Dobrea, managerul Spitalului Judeţean din Galaţi.

Mai grav, directorul spitalului gălăţean susţine că veterinarul a fumat în birou şi nu a respectat normele de protecţie.

„A treia zi a venit controlul de la Corpul de Control al Minsterului Sănătăţii. Doamna medic veterinar stătea într-un cabinet la Direcţia de Sănătate, ne-a chemat la raport fumând ţigară după ţigară, fără niciun fel de protecţie. (..)Uitându-se pe geam a văzut cadrele noastre medicale de la UPU, echipate în combinezoane, care şi-au permis, aşa mi-a atras atenţia, că de ce vor să bea apă. Iar dumnealor, ţigară după ţigară, fumau în acele cabinete.. Şi au plecat şi domnii de la Ministerul Sănătăţii, ne-au rezolvat toate problemele”, a precizat Alina Dobrea.

Managerul spitalului gălăţean consideră că măsurile dispuse sunt abuzive şi a anunţat că le va contesta. Cotroalele au fost dispuse de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, care săptămâna trecută a făcut o vizită la Spitalul Judeţean din Galaţi, afectat de epidemia de Covid 19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.