SJU Piatra-Neamț primește aparatură de 5,3 milioane lei pentru pacienții cardiaci critici

Autor: Diana Pană

Publicat: 05-12-2025 15:36

Article thumbnail

Sursă foto: Playtech

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ va beneficia de aparatură de peste 5,3 milioane de lei destinată pacienţilor cardiaci critici, în cadrul unui proiect obţinut de Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ cu fonduri de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, informează Agerpres.

Preşedintele CJ Neamţ, Daniel Vasilică Harpa, a declarat, vineri, că proiectul vizează înfiinţarea Unităţii de Supraveghere şi Tratament Avansat al Pacienţilor Cardiaci Critici.

"Acest proiect reprezintă încă un pas important pentru modernizarea serviciilor medicale din judeţul nostru şi pentru creşterea siguranţei pacienţilor aflaţi în stare critică. Sunt mândru că am fost pe locul al doilea pe ţară la numărul de puncte care ne-a adus această oportunitate de finanţare. Investiţiile în echipamente performante şi în digitalizarea fluxurilor medicale nu sunt doar o necesitate, ci o datorie pe care o avem faţă de oamenii care se bazează pe noi în momentele cele mai dificile", a transmis preşedintele CJ Neamţ, Daniel Vasilică Harpa.

Investiţia prevede dotarea cu echipamente medicale moderne, respectiv monitoare multiparametrice, paturi ATI, ecocardiograf de înaltă performanţă, ventilatoare non-invazive, defibrilatoare, analizatoare rapide pentru markeri cardiaci, electrocardiograf, holtere, mobilier medical şi soluţii IT.

Proiectul include şi o componentă digitală pentru transferul securizat al datelor medicale, integrată cu sistemul informatic H3 Concept, privind digitalizarea şi eficientizarea activităţii medicale, cum ar fi programarea online a consultaţiilor ori gestionarea dosarului medical electronic al pacientului.

De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru îmbunătăţirea stării de bine a pacienţilor şi aparţinătorilor şi pentru sprijinirea personalului medical prin înfiinţarea unor puncte de informare, acces controlat la pacient şi îndrumări post-externare.

Contribuţia proprie a judeţului Neamţ este de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri