Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Slovacul Milan Skriniar (PSG) va fi operat la gleznă săptămâna viitoare

pbs.twimg.com
PSG stadion fotbal

Fundaşul Milan Skriniar (PSG), cel mai bine cotat fotbalist slovac al ultimilor ani, va fi operat la gleznă "săptămâna viitoare la spitalul Aspetar din Doha", a anunţat sâmbătă clubul, scrie AFP.

El s-a accidentat în timpul meciului câştigat miercuri de PSG cu 2-0 împotriva lui Toulouse în Trofeul Campionilor (Supercupa Franţei).

"Victima unei luxaţii a peroneelor laterale ale gleznei stângi, Milan Skriniar va fi operat săptămâna viitoare la Spitalul Aspetar din Doha", a menţionat PSG, fără a indica durata indisponibilităţii.

Skriniar se îndreaptă spre o absenţă de mai multe luni şi este posibil ca el să nu mai joace în acest sezon. O lovitură grea pentru PSG, pe care o aşteaptă întâlnirile cu Real Sociedad din optimile de finală ale Ligii Campionilor.

Situaţia lui Skriniar este un motiv de îngrijorare pentru naţionala Slovaciei, una din adversarele României în Grupa E de la EURO 2024, turneu ce va avea loc între 14 iunie şi 14 iulie în Germania.

"Nu ştiu nimic despre accidentarea lui Skriniar, dar nu este deloc una uşoară. Cu siguranţă va rata următoarele meciuri", a declarat antrenorul parizienilor, Luis Enrique, într-o conferinţă de presă după victoria împotriva lui Toulouse.

În meciul de miercuri, Skriniar a fost înlocuit de brazilianul Lucas Beraldo (20 ani), noul recrut al lui PSG, care a fost ovaţionat la fiecare atingere a mingii de către spectatorii prezenţi în tribune.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.