Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Slovenia anunță că îşi rezervă dreptul de a închide graniţele pentru migranţi

www.panorama.com.al
refugiati imigranti

Parlamentul sloven a adoptat joi seară un proiect de lege care permite ţării să blocheze la nevoie migranţii la frontiera cu Croaţia fără să le ofere posibilitatea de a solicita azil, o legislaţie denunţată de apărătorii drepturilor omului, transmite AFP.

Această dispoziţie, adoptată deja de Austria şi Ungaria vecine, este destinată, potrivit guvernului, să evite ca Slovenia, o mică ţară cu două milioane de locuitori, să se transforme în destinaţie finală pentru candidaţii la azil în eventualitatea unui nou aflux masiv.

"Dacă va trebui să ne regăsim într-o situaţie în care nu vom mai putea garanta securitatea şi drepturile omului pentru cetăţenii noştri şi pentru migranţi, îi vom trimite spre ţara de unde au venit", a explicat premierul de centru-stânga Miro Cerar, apărând textul.

Citește și: Theresa May AVERTIZEAZĂ SUA în privinţa lui Vladimir Putin

Documentul a fost aprobat cu 47 de voturi pentru şi 18 împotrivă, din totalul de 90 de deputaţi ai Parlamentului de la Ljubljana.

Aproape 500.000 de migranţi au tranzitat prin Slovenia cu prilejul marelui val de migraţie care a începutul în 2015, până la închiderea rutei Balcanilor în martie 2016. Ei şi-au continuat aproape în totalitate călătoria spre vestul şi nordul Europei.

Eventuala punere în aplicare a noii dispoziţii va trebui să fie declanşată de un nou vot în parlament la momentul respectiv, potrivit legii adoptate joi.

Textul se referă la cei 670 de kilometri ai frontierei dintre Slovenia şi Croaţia, o ţară care nu face parte din spaţiul Schengen în cadrul căruia circulaţia este liberă. Ljubljana a ridicat anul trecut un gard împotriva migranţilor pe aproape o treime din această distanţă.

Ridicarea gardului, precum şi noua legislaţie, au fost criticate de Zagreb.

Noua lege a fost, de asemenea, denunţată de Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR) şi de organizaţii neguvernamentale, potrivit cărora aceasta îi va lipsi de migranţi de dreptul lor de a cere azil, garantat de dreptul internaţional, anunță Agerpres.

Amnesty International a deplâns "un grav recul al drepturilor omului în Slovenia", acuzând Ljubljana că merge pe aceeaşi "cale indecentă ca şi vecinii săi Austria şi Ungaria".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.