Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SMFN, despre intervenţia din Marea Neagră: Scafandrii au montat pe mină o încărcătură explozivă şi au detonat-o de la distanţă

RNHS
mina de razboi

Statul Major al Forţelor Navale (SMFN) a informat, luni, referitor la neutralizarea minei observate în Marea Neagră, că scafandrii au montat pe mină o încărcătură explozivă, pe care au detonat-o de la distanţă, potrivit Agerpres.

"După ce nava a ajuns la o distanţă de siguranţă faţă de mină, echipa de scafandri deminori (EOD) de la bordul navei s-a deplasat cu o ambarcaţiune rapidă în apropierea acesteia, a identificat tipul de mină şi a stabilit procedura de distrugere. Conform procedurii operaţionale pentru astfel de situaţii, scafandrii EOD au montat pe mină o încărcătură explozivă, pe care au detonat-o de la distanţă", se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, puitorul de mine şi plase "Viceamiral Constantin Bălescu" îşi continuă misiunea de cercetare-supraveghere în zona de responsabilitate maritimă.

ORA 14.00 Constanţa: Mina marină observată în largul Mării Negre a fost neutralizată

Mina marină observată luni în largul Mării Negre, la circa 70 de kilometri travers de Capu Midia, a fost distrusă de specialiştii de pe nava militară de intervenţie deplasată la faţa locului.

Potrivit reprezentanţilor Forţelor Navale Române, "mina a fost distrusă fără a exista probleme".

Statul Major al Forţelor Navale a informat luni, în jurul orei 11.00, printr-un comunicat de presă, că puitorul de mine şi plase "Viceamiral Constantin Bălescu", având la bord o grupă de scafandri deminori (EOD), execută o misiune de cercetare şi intervenţie într-un raion maritim situat la o distanţă de aproximativ 39 de mile marine (70-72 de kilometri), în largul Mării Negre, travers de Capu Midia, unde a fost semnalată o mină marină în derivă.

"Mina a fost observată, în această dimineaţă, de pescadorul românesc 'Olimpus 1', al cărui comandant a informat autorităţile române, pe canalele oficiale, în jurul orei 8,10. După primirea sesizării, şeful Statului Major al Forţelor Navale a ordonat executarea unei misiuni de cercetare şi intervenţie în raionul maritim în care a fost sesizată mina. Nava militară a ieşit, la ora 8,20, din portul militar Constanţa şi, după ce va ajunge în raion, va acţiona pentru neutralizarea acesteia", se menţiona în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.