Premium
Cum va muri Soarele, deja oamenii de știință și-au făcut o idee. Cercetătorii au făcut predicții despre cum vor arăta ultimele zile ale sistemului nostru solar și când se va întâmpla, însă oamenii nu vor mai exista pentru a vedea căderea cortinei Soarelui.
Anterior, astronomii credeau că Soarele se va transforma într-o nebuloasă planetară, o bulă luminoasă de gaz și praf cosmic, până când dovezile sugerau că ar trebui să fie o mică parte mai masivă.
O echipă internațională de astronomi l-a răsturnat din nou în 2018 și a descoperit că o nebuloasă planetară va fi într-adevăr cel mai probabil rămășițele soarelui, relatează revista Nature.
Soarele are o vechime de aproximativ 4,6 miliarde de ani, măsurată pe vârsta altor obiecte din Sistemul Solar care s-au format cam în același timp. Pe baza observațiilor altor stele, astronomii prevăd că va ajunge la sfârșitul vieții în aproximativ alte 10 miliarde de ani.
Sunt și alte lucruri care se vor întâmpla pe parcurs, desigur. În aproximativ 5 miliarde de ani, Soarele se va transforma într-o gigantă roșie. Miezul stelei se va micșora, dar straturile sale exterioare se vor extinde pe orbita lui Marte, înghițind planeta noastră în acest proces, dacă ea va mai exista.
Un lucru este sigur: până atunci, nu vom mai fi prin preajmă. De fapt, omenirea mai are doar aproximativ 1 miliard de ani, dacă nu găsim o cale de a ajunge pe o altă planetă, iar asta pentru că Soarele crește în luminozitate cu aproximativ 10% la fiecare miliard de ani.
Nu pare mult, dar această creștere a luminozității va pune capăt vieții pe Pământ. Oceanele noastre se vor evapora, iar suprafața va deveni prea fierbinte pentru a se forma apa. Mai multe studii anterioare au descoperit că, pentru a se forma o nebuloasă planetară strălucitoare, steaua inițială trebuie să fi fost de două ori mai masivă decât Soarele.
Cu toate acestea, studiul din 2018 a folosit modelarea computerizată pentru a determina că, la fel ca 90% din alte stele, Soarele nostru are cele mai mari șanse să se micșoreze de la o gigantă roșie pentru a deveni o pitică albă și apoi să se termine ca o nebuloasă planetară.
„Când o stea moare, ejectează o masă de gaz și praf în spațiu. Învelișul poate fi până la jumătate din masa stelei. Acest lucru dezvăluie miezul stelei, care în acest moment al vieții stelei rulează fără combustibil, în cele din urmă se oprește, iar mai apoi moare”, a explicat astrofizicianul Albert Zijlstra de la Universitatea din Manchester din Marea Britanie, unul dintre autorii lucrării.
Modelul de date creat de echipă prezice, de fapt, ciclul de viață al diferitelor tipuri de stele, pentru a afla luminozitatea nebuloasei planetare asociate cu diferite mase de stele. Nebuloasele planetare sunt relativ comune în tot Universul observabil, cu unele celebre incluzând Nebuloasa Helix.
Ele sunt numite nebuloase planetare nu pentru că au de fapt ceva de-a face cu planetele, ci pentru că, atunci când primele au fost descoperite de William Herschel la sfârșitul secolului al XVIII-lea, erau asemănătoare ca înfățișare cu planetele prin telescoapele vremii.
Cu aproape 30 de ani în urmă, astronomii au observat ceva ciudat: cele mai strălucitoare nebuloase planetare din alte galaxii au toate aproximativ același nivel de luminozitate. Aceasta înseamnă că, cel puțin teoretic, privind nebuloasele planetare din alte galaxii, astronomii pot calcula cât de departe sunt acestea. Datele au arătat că acest lucru este corect, dar modelele l-au contrazis, ceea ce i-a enervat pe oamenii de știință încă de când a fost făcută descoperirea.
„Stelele vechi, cu masă mică, ar trebui să facă nebuloase planetare mult mai slabe decât stelele tinere, mai masive. Aceasta a devenit o sursă de conflict în ultimii 25 de ani. Datele spuneau că s-ar putea obține nebuloase planetare strălucitoare de la stele cu masă mică, cum ar fi Soarele, modelele spuneau că nu este posibil, nimic mai puțin de aproximativ două ori masa Soarelui ar da o nebuloasă planetară prea slabă pentru a fi văzută”, a spus Zijlstra.
Modelele din 2018 au rezolvat această problemă arătând că Soarele este aproximativ limita inferioară de masă pentru o stea care poate produce o nebuloasă vizibilă. Chiar și o stea cu o masă mai mică de 1,1 ori mai mare decât cea a Soarelui nu va produce o nebuloasă vizibilă.
Stele mai mari, de până la 3 ori mai masive decât Soarele, pe de altă parte, vor produce nebuloase mai strălucitoare. Pentru toate celelalte stele din mijloc, luminozitatea prezisă este foarte apropiată de ceea ce a fost observat, potrivit studiului publicat în Nature.
