Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Soarta Brexit-ului ar putea fi decisă spătămâna viitoare odată cu încheierea negocierilor dintre Guvernul May şi Partidul Laburist

WSJ
Theresa May

Rezultatul negocierilor între Partidul Laburist şi Guvenul Theresei May cu privire la acordul ieşirii din Uniunea Europeană urmează să fie cunoscut săptămâna viitoare, a anunţat duminică negociatorul-şef UE al Brexitului, Michel Barnier, relatează Reuters, potrivit news.ro.

”Săptămâna aceasta este o săptămână foarte importantă. Ne aflăm la începutul unei săptămâni în care vom avea rezultatul discuţiilor între Partidul Laburist al lui Jeremy Corbyn, pe care eu l-am primit în patru rânduri la Bruxelles, şi Guvernul doameni May”, a declarat în emisiunea Grand Jury RTL-LCI-Le Figaro Michel Barnier.

”Vor conduce, oare, undeva aceste egocieri?”, s-a întrebat el.

Conservatorii negociază, de la începutul lunii, cu opoziţia labristă în vederea ratificării acordului retragerii încheiat de Theresa May cu europenii, respins în trei rânduri de la 15 ianuarie de către majoritatea sa parlamentară.

Înaintea acestor negocieri,, ”nu s-a făcut nimic, de un an şi jumătate, în vederea construirii unei majorităţi pozitive în jurul acestui tratat”, şia- exprimat regretul Michel Barnier.

Citește și: Ministrul interimar al Justiției, REACȚIE FULGER la suicidul de la Parchetul General

După o primă amânare a datei Brexitului - prevăzut iniţial la 29 martie - la 12 aprilie, şefii de stat şi de guverne ai statelor membre UE au convenit să-i acorde lui May o amânare ”flexibilă” a divorţului până la 31 octombrie, cu posibilitatea ca regatul să iasă din Uniune imediat ce May obţine ratificarea acordului retragerii în Parlament.

”Acest tratat, au spus liderii europeni, nu va fi renegociabil, nu va fi redeschis, iar doamna May i-a spus-o, de asemenea, lui Corbyn”, a subliniat Barnier.

Întrebat despre necesitatea organizării unor alegeri europene în Regatul Unit, probabilă în cazul în care ratificarea nu are loc până la 23 mai, negociatorul-şef european a apărat o necesitate juridică.

”Legal, orice stat membru UE, iar acesta este cazul britanicilor până în momentul în care ei ies şi nu au ieşit, trebuie să organizeze alegeri, pentru a apăra dreptul cerăţenilor, inclusiv europeni, care au drept de vot, la Londra”, a spus el.

”Recunosc că există un paradox, există chiar o anumită neînţelegere, dar acesta este dreptul”, a subliniat el.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.