Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Soarta lui Traian Băsescu stă în pixul lui Klaus Iohannis

iohannis basescu

Soarta lui Traian Băsescu stă în pixul lui Klaus Iohannis! Jurnalistul Ovidiu Ohanesian, cel care a dat declarații la DNA în Dosarul Ziariștilor, spune că dacă Iohannis va desecretiza documentele, Traian Băsescu ar avea mari probleme penale. Avocatul lui Mustafa Tartousi i-a trimis o scrisoare deschisă actualului preşedinte Klaus Iohannis. În scrisoare, Ionel Haşotti solicită declasificarea unor acte legate de Omar Hayssam.

Citește și: ȘTIREA NOPȚII Procurorii DNA strâng probe împotriva lui Traian Băsescu!

Mustafa Tartousi este un om de afaceri acuzat că l-ar fi ajutat pe Omar Hayssam să părăsească România.

Iată scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Iohannis, prezentată la Antena 3:

"Domnule Preşedinte,

M-am decis să aleg calea unei scrisori deschise pentru că la ora actuală circumstanţele m-au determinat să fac acest gest. În calitate de avocat, l-am apărat şi îl apar în continuare pe Mustafa Tartousi în toate procesele legate de părăsirea teritoriului României de către Omar Hayssam. Clientul meu s-a declarat în mod constant nevinovat.(...) Am convingerea că este dreptul dar şi datoria domniei voastre să faceţi lumină în ceea ce priveşte evenimentele cunoscute opiniei publice ca fiind " afacerea răpirii ziariştilor " şi "afacerea fugii lui Omar Hayssam". Antecesorul în funcţie al domniei voastre ne-a oferit un orizont temporal extrem de descurajant: 50 de ani. Motivul pentru care a făcut-o nu a fost incă desluşit.(...)

Curtea de Apel Oradea l-a achitat pe clientul meu considerând că fapta imputată nu există. Prin aceeaşi sentinţă Omar Hayssam a fost condamnat la 2 ani închisoare cu executare pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. În faţa primei instanţe, Ministerul Public a declarat că nu solicită administrarea vreunei probe pentru a demonstra vinovaţia clientului meu, fapt fără precedent în justiţia penală. La vremea respectivă, Omar Hayssam nu se afla pe teritoriul României, fiind arestat în Siria (aşa cum rezultă din interviul acordat de Preşedintele Siriei Bashar Al Assad unui jurnalist romîn). În faţa Înaltei Curţii de Casaţie si Justiţie, atât înainte cât şi după capturarea şi aducerea în ţară a lui Omar Hayssam, am solicitat audierea nemijlocită a acestuia, lucru care ne-a fost refuzat de trei dintre cei patru judecători care au intrat în compunerea completului de judecată. Consecinţa directă a fost aceea că pe Omar Hayssam l-au audiat probabil multe persoane, dar nu şi judecătorii. Omar Hayssam a fost adus în România de aproape 2 ani şi niciun judecator român independent şi imparţial nu l-a audiat în legatură cu fuga sa din ţară. Singurul judecător care s-a arătat dispus să o facă nu a mai făcut parte din complet dupa ce şi-a exprimat opinia. Au fost administrate foarte multe probe, toate acestea fiind favorabile apărării. În pofida jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului (care ne spune că o instanţă superioară poate converti o achitare într-o condamnare doar dacă în căile de atac se administrează probe noi de vinovăţie) la 7 octombrie 2014 Înalta Curte l-a condamnat pe clientul meu la 7 ani închisoare cu executare şi expulzare dupa ispăşirea pedepsei.(...)

Şase martori dintre care unul sub acoperire, audiaţi nemijlocit de judecatori, au declarat constant, ferm si cu detalii ca l-au vazut pe Omar Hayssam in România după data pretinsei sale plecări din România la bordul navei Iman - T. Un al şaptelea martor, Dl.avocat Ion Cazacu a declarat recent într-o emisiune televizată că, discutând cu Omar Hayssam după aducerea acestuia în ţară, i-ar fi spus că a plecat din România "altfel decât pretind procurorii".(...) Înalta Curte a admis totuşi cererea noastră de desecretizare a unui număr de 111 file din dosarul cauzei reprezentând transcrieri ale convorbirilor telefonice purtate intre Omar Hayssam şi fostul procuror de caz Ciprian Nastasiu, documente care fuseseră clasificate în cursul urmăririi penale.(...) În acest sens, instanţa a emis un ordin judecătoresc către Serviciul Român de Informaţii pentru desecretizarea documentelor. Acest ordin judecătoresc a fost insă ignorat de destinatar, care a refuzat să se supună. Dupa cum şi alte organe ale administraţiei de stat au refuzat să declasifice documente referitoate la modul în care Omar Hayssam a părăsit România (Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră). Prin urmare, în prezent justiţia se loveşte de refuzul unor organe ale administraţiei de stat, ordinele sale rămânând fără rezultat practic.(...) Sunteţi Preşedintele României dar şi al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Aveţi atât puterea şi legitimitatea pe care v-au dat-o românii cât şi toate celelalte puteri pe care legea vi le recunoaşte. Vă rog să le folosiţi şi să determinaţi declasificarea tuturor documentelor şi informaţiilor de care organele statului roman dispun pentru ca adevărul să fie spus până la capăt şi indiferent de consecinţe. Aşa cum aţi promis, de altfel."

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.