DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Social-democrații își securizează blazonul: PSD preia hățurile în Parlament și Guvern în domeniul muncii și protecției sociale

sah strategie surse plan

PSD domină autoritar, în noua coaliția de guvernare, domeniul muncii și al protecției sociale.

În Guvern, social-democrații au obținut atât portofoliul Muncii, cât și ministerul Familiei, ambele domenii fiind gestionate în ultimii ani de liberali. În Parlament, PSD a preluat de la USR conducerea comisiilor de specialitate în domeniul muncii, familiei și protecției sociale.

După ce Adrian Solomon (PSD) a revenit la șefia Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, comisie condusă anterior de Oana Țoiu (USR), social-democrații controlează acum și comisia senatorială pentru muncă.

Senatorul social democrat Ion Rotaru a preluat, miercuri, de la senatorul Ştefan Pălărie (USR) preşedinţia Comisiei de muncă a Senatului. Rotaru a mai condus această comisie în legislatura trecută.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.