Societatea de Căi Ferate Timişoara derulează investiţii de peste 23 milioane de lei

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 15-11-2022

Actualizat: 15-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: digi24.ro

Societatea Regională de Căi Ferate Timişoara are în derulare lucrări în valoare de 23,11 milioane de lei pentru întreţinere şi reparaţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie între staţiile Crivadia - Merişor - Băniţa, pe linii directe din staţiile Bretea Streiului, Crivadia, Pui, Valea Cernei, Timişoara Nord, Timişoara Est, Curtici şi lucrări de reparaţii capitale la podul situat între staţiile Băniţa - Petroşani, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al CFR SA, scopul lucrărilor de întreţinere/reparaţii este creşterea vitezei, a gradului de confort şi a siguranţei feroviare/rutiere.

Compania a anunţat, de asemenea, şi reparaţiile pe care le-a finalizat la staţia Pui (fir 1 şi 2), km 44+100 - 44+600 (înlocuire bretea, înlocuire TDJ, aparate de cale simple cu aparate de cale montate pe traverse de beton, traverse lemn necorespunzătoare, dale la TN, buraje), Baru Mare - Crivadia (fir 1 şi 2), km 51+050-55+000 (înlocuire traverse lemn, aparate de cale, şină, buraje), Cornuţel Banat - Reşiţa Nord, km 19+450 - 22+300 (înlocuire traverse de lemn necorespunzătoare, cu traverse de beton cu prindere elastică, buraj mecanizat), staţia Băile Herculane, linia I directă (înlocuire aparate de cale, traverse normale necorespunzătoare cu traverse beton, introducerea de cupoane de tranziţie, înlocuire JIL-uri, înlocuirea stratului de piatră spartă, lucrări de evacuare a pământului din Cap Y).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri