Sociolog critică 'strategia' premierului: Amenințările repetate cu demisia își pierd credibilitatea

Autor: Alice Draghici

Publicat: 11-09-2025 21:22

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Sociologul Vladimir Ionaș consideră că Ilie Bolojan greșește atunci când își pune demisia pe masă în negocierile din coaliție. În opinia sa, o astfel de strategie subminează credibilitatea premierului și mută atenția de la adevăratele priorități – reformele și măsurile economice.

„Evident că la nivel de percepție publică e oarecum greșit să ai astfel de abordări, în care tot ameninți cu demisia pentru că nu te va mai crede cineva până la urmă”, a explicat Vladimir Ionaș la Antena 3 CNN.

Sociologul susține că Bolojan ar trebui să se concentreze mai întâi pe reformele promise, nu pe jocuri politice.

Capcana USR și poziția PSD

Ionaș a avertizat că PNL intră într-o dispută inutilă, forțând discuțiile despre alegerile din București, exact în logica dorită de USR.

„Nu înțeleg din partea domnului Bolojan și a PNL-ului de ce acceptă să intre în această capcană a USR-ului, care are un interes imediat să facă alegeri… în condițiile în care știu foarte bine care este poziția Partidului Social Democrat”, a spus el.

Reforma companiilor de stat, o prioritate reală

În locul certurilor politice, sociologul crede că guvernul ar trebui să se ocupe de companiile care consumă bani publici fără rezultate.

„De ce nu începem cu o discuție despre companiile care sunt mai puțin profitabile sau chiar deloc profitabile, care trăiesc din subvențiile statului?

Dacă sunt profitabile, adică putem să ne uităm la acele companii mari care aduc prejudicii statului român… dar în niciun caz despre companii precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, care aduc profituri uriașe”, a punctat Ionaș.

Ce s-a discutat în Coaliție

Întrebat despre ședința tensionată din coaliție, sociologul a explicat că scopul a fost prezentarea situației reale a țării.

„A fost o discuție sinceră pe echipa premierului. Premierul și-a dorit să prezinte situația reală a țării și faptul că e nevoie de aceste măsuri.

Observațiile, în general, au ținut de faptul că e nevoie de o transparență și argumentare mult mai clară și exactă a fiecărei măsuri.

A fost pur și simplu o prezentare în detaliu a situației reale și sfaturi din partea celor care au participat, legate de cum ar trebui prezentate publicului aceste măsuri cât mai transparent, argumentat, pentru ca societatea să înțeleagă și situația reală e alta decât cea pe care o știm exact, cea care a apărut în spațiul public”, a subliniat el.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri