Polițiștii Biroului Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva anunță vineri că în cursul zilei de joi au depistat un șofer cu alcoolemie în sânge de 3,47 g/l pe autostrada A1, pe sensul Ilia–Deva, la kilometrul 388, adică de patru ori peste limita legală, de 0,8 g/l.
Conducătorul auto, un bărbat de 44 de ani din județul Covasna, a fost testat cu aparatul alcoolscop, valoarea indicată fiind de 2,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la o unitate medicală, recoltarea a doua probe biologice a arătat o alcoolemie de 3,47 g/l, respectiv 3,29 g/l în sânge, potrivit autorităților, potrivit Mediafax.
Conducătorul auto a fost reținut 24 de ore
Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Hunedoara. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului, pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.






























Comentează