Un tânăr în vârstă de 22 ani, din municipiul Bacău, a fost prins de poliţiştii rutieri conducând un autoturism cu 130 km/oră pe drumul european E85, deşi avea permisul de conducere suspendat, potrivit Agerpres.
"Pe E85, pe raza localităţii Gheorghe Doja, un echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Rutier au depistat un autoturism care se deplasa cu viteza de 130 km/oră pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 50 km/oră. Din verificările poliţiştilor s-a stabilit că autoturismul era condus de un tânăr 22 de ani, din Bacău, care avea permisul de conducere suspendat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Comentează