Aproximativ 279.000 de pachete de țigări în valoare de 6,7 milioane de lei au fost descoperite într-un TIR la Nădlac. Șoferul român, în vârstă de 46 de ani, nu a putut prezenta documente de proveniență pentru țigările nemarcate.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat într-un TIR condus de un cetățean român aproximativ 279.000 de pachete de țigări în valoare de 6,7 milioane de lei.
Marți, polițiștii de frontieră de la Nădlac au făcut controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestora, a fost selectat pentru control un TIR înmatriculat în România, care staționa într-o parcare lângă localitatea Pecica. La volanul autovehiculului era un cetățean român, în vârstă de 46 de ani.
În urma controlului fizic al mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe pachete de țigări, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.
Persoana și mijlocul de transport au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea unor verificări suplimentare, unde s-a stabilit că mijlocul de transport a intrat în România din Ungaria în data de 27 noiembrie a.c.
De asemenea, la inventariere a reieșit faptul că în autovehicul se aflau aproximativ 279.000 de pachete de țigări, fără a fi marcate, în valoare peste 6,7 milioane de lei.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.






























Comentează