La cei 83 de ani ai săi, Sofia Vicoveanca onorează concert după concert și este într-o formă fizică de invidiat. Cu toate astea, artista și-a pregătit locul de veci și hainele cu care vrea să fie înmormântată.
Deși căldura este greu de suportat, Sofia Vicoveanca evită pe cât posibil alimentele reci pentru a-și proteja vocea. Și nu este de mirare de ce are atâta grijă de „instrumentul muzical” care a consacrat-o. Artista are agenda plină vara aceasta și vrea să onoreze toate concertele la care a promis că va participa.
„Eu fac show cam două ore, la un eveniment. Cânt vreo 3 piese, apoi îmi mai odihnesc vocea, mai iau câte o pauză, de câteva minute, povestindu-le spectatorilor lucruri vesele din trecut, din viața mea, ca să-i amuz. Le recit și poezii scrise de mine.
Vocea trebuie să se mai și odihnească. Iar între spectacole fac pauze și de câteva zile. Eu nu fac playback, cânt pe bune, să știți! Am de cântat, vara asta, nu și pe Litoral, deocamdată! Este vară, este cald, dar nu mănânc înghețată și nu beau rece, îmi protejez vocea”, a mărturisit Sofia Vicoveanca, pentru Click!.
Pentru un concert, artista are un onorariu de aproximativ 1.000 de euro, potrivit impresarului vedetelor Radu Baron.
„Dacă mă îmbracă în haine colorate, țipătoare, sar din sicriu”
Sofia Vicoveanca și-a pregătit deja hainele cu care vrea să fie înmormântată, ba chiar i le-a arătat și nepoatei sale, gest care a emoționat-o până la lacrimi pe tânără. Artista nu își face probleme că ar putea înceta din viață brusc, peste noapte, dar a avut grijă să-și pună toate lucrurile la punct pentru când ea nu va mai fi, așa cum cere „rânduiala bisericească”.
„În prezent, mă simt foarte bine, cânt, am multe concerte, mă hrănesc bine, mă odihnesc. Însă, ca orice creștin, și eu mi-am pregătit hainele de înmormântare, am pus deoparte un costum pentru cele veșnice, cum se zice.
Dacă mă îmbracă în haine colorate, țipătoare, sar din sicriu! Așa că mi-am pus deoparte un frumos costum popular, în culori mai închise, decente. I-am arătat pachetul și nepoatei, a început să plângă. I-am zis să nu plângă, încă nu plec, mai am de cântat, mă simt bine, dar așa e rânduiala bisericească, omul să-și pregătească lucrurile din timp”, a declarat Sofia Vicoveanca.
Sofia Vicoveanca nu vrea să fie înmormântată pe Aleea Artiștilor
Nu doar vocea și carisma au făcut-o pe Sofia Vicoveanca să fie apreciată de atât de mulți oameni, ci și modestia. Deși o artistă-simbol pentru muzica româneasca, aceasta nu își dorește să fie înmormântată pe celebra Alee a Artiștilor din Cimitirul Bellu, ci vrea să fie înmormântată într-un cimitr din Suceava, alături de soțul ei.
Deși are locul și hainele pregătite, artista nu se grăbește să plece pe lumea cealaltă, nu de alta, dar așa cum însăși ea spune, mai are planuri și concerte de dus la bun sfârșit.
„Nu vreau la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor. Ce atâta fală? Și ce dacă am fost artistă? La urma-urmei, tot în pământ ne ducem cu toții..
Vreau să fiu înmormântată, aici, în cimitirul din Suceava, unde este înmormântat și soțul meu, sunt văduvă de peste 20 de ani. Dar, nu vă speriați, încă nu mă duc după el, sunt încă în puteri, sănătoasă, am concerte… Încă nu am planuri de ducă…”, a mai spus Sofia Vicoveanca































Comentează