Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Soldaţi ai armatei poloneze au început să construiască un gard la frontiera cu Belarus, pentru a opri afluxul de migranţi

bursa.ro
granita bariera gard migranti

Soldaţi ai armatei poloneze au început să construiască miercuri după-amiaza un gard de-a lungul frontierei Poloniei cu Republica Belarus, informează joi dpa.

Trei kilometri de gard au fost deja construiţi, a informat pe Twitter ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, în timp ce Polonia încearcă să oprească afluxul de migranţi ce traversează ilegal frontiera sa, care este şi o frontieră externă a Uniunii Europene (UE).

De la începutul lui august au fost înregistrate mai mult de 3.000 de tentative de trecere a frontierei, a anunţat joi poliţia de frontieră poloneză.

Potrivit agenţiei de presă PAP, prima secţiune a barierei înalte de 2,5 metri este construită lângă localitatea Zubrzyca Wielka, la circa 60 de kilometri est de oraşul Bialystok, informează Agerpres.ro.

Prioritatea este de a securiza secţiunile frontierei de pe uscat, în jur de 190 de kilometri. Varşovia plănuieşte să construiască apoi un gard acolo unde râul Bug separă cele două ţări. O sârmă ghimpată a fost deja trasă de-a lungul a 130 de kilometri, în iulie.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat la sfârşitul lui mai că Minskul nu va opri migranţii să intre în UE, ca răspuns la înăsprirea sancţiunilor occidentale împotriva fostei republici sovietice.

De atunci, în special Lituania se confruntă cu un aflux de migranţi din Orientul Mijlociu, care ajung în această ţară a UE traversând frontiera cu Belarus.

Recent, a crescut presiunea şi asupra Poloniei, ceea ce a determinat guvernul condus de partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS) să adopte o poziţie dură în problema migraţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.