O nouă avarie în rețeaua RADET ridică mari semne de întrebare legate de viitorul furnizării agentului termic în capitală. În acest context, specialiștii în urbanism spun că una dintre variantele de salvare a RADET poate fi privatizarea pe modelul APA NOVA, un model care s-a dovedit de succes.
Ce a adus realizarea unui parteneriat public privat in domeniul utilitatilor?
500 de milioane de euro în infrastructură, din fonduri proprii ANB, aducând nivelul respectării standardelor europene la 100%, față de 70% la momentul preluării contractului, crescând gradul de satisfacție al clienților de la 46% (în 2002) la 89% (în 2017), reducând cu 70% cantitatea de energie consumată, dar și devenind cel mai mare producător de energie verde din raza București – Ilfov.
Obligația de a respecta cele 23 de Niveluri de Servicii stabilitei: calitatea apei potabile, canalizare, relații clienți și consumul de apă industrială, iar Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviiciilor Publice (AMRSP) monitorizează în permanență Nivelurile de Servicii. Asigurarea continuității serviciului 24 din 24 ore, timpii de intervenție extrem de reduși, soluționarea solicitărilor în termen de câteva ore, reducerea birocrației, limitarea continuă a pierderilor de pe rețea, extinderea și reabilitarea acesteia, epurarea apelor uzate și reintroducerea acestora în circuitul natural