Croaţia a anunţat joi stimulente financiare pentru a-i convinge pe croaţii care au emigrat în alte ţări ale Uniunii Europene să se întoarcă în ţara lor, pentru a reduce declinul demografic şi îmbătrânirea populaţiei constatate în ultimii ani, relatează France Presse.
Aceste măsuri, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie, prevăd plata către expatriaţii croaţi cu reşedinţa în ţări ale UE a unei sume de până la 26.000 de euro dacă se întorc în Croaţia pentru a-şi înfiinţa o afacere.
Măsuri similare, în cadrul acestui program numit "Am ales Croaţia", sunt planificate pentru croaţii care s-au mutat din motive economice în interiorul ţării pentru a-i încuraja să se stabilească în zonele rurale slab populate.
Aceste stimulente "oferă atât motivaţia de a reveni, cât şi resurse financiare", a declarat prim-ministrul Andrej Plenkovic.
"Revitalizarea demografică este o problemă vitală pentru Croaţia, cu o populaţie ce îmbătrâneşte", a adăugat el.
Guvernul estimează că acest program ar putea încuraja 4.000 până la 4.500 de persoane să se întoarcă în ţara lor.
Potrivit cifrelor oficiale, peste 250.000 de croaţi au părăsit ţara de la aderarea la UE în 2013, majoritatea în căutarea unor condiţii de viaţă mai bune în Germania, Austria sau Irlanda.
Populaţia Croaţiei era de aproximativ 4,2 milioane, conform recensământului din 2011.
Potrivit experţilor, populaţia a scăzut cu aproape 10% de la acea dată din cauza emigrării masive.
Rezultatele ultimului recensământ urmează să fie făcute publice la începutul anului 2022.
Soluția croată pentru a-i convinge pe expatriaţii croaţi să se întoarcă acasă
București
12°C
Articole Similare

1
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
1

1.009
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.009

1.818
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.818

35
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
35

1.202
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.202

2.932
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.932

39
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
39

3.067
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.067

2.168
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.168

160
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
160

93
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
93

3.965
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.965

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25
















Comentează