Fermierii europeni se pregătesc să cumpere mai mult nutreţ modificat genetic din SUA şi America Latină, după ce invazia rusească a întrerupt livrările de porumb din Ucraina, transmite Bloomberg, conform AGERPRES.
Războiul din Ucraina a obligat deja companiile să caute alternative la uleiul de floarea soarelui iar modificarea schimburilor comerciale ar urma să includă şi porumbul, care este utilizat în principal ca nutreţ pentru hrana animalelor. Porumbul nemodificat genetic din Ucraina reprezintă aproximativ jumătate din importurile Uniunii Europene. În schimb, în cazul porumbului din SUA, aproximativ 92% este de tip modificat genetic, un procent similar fiind valabil în cazul celui din Brazilia, susţine Center for Food Safety.
Deşi companiile din UE nu trebuie să eticheteze carnea sau produsele din animale hrănite cu culturi modificate genetic, în ultimul deceniu a crescut cererea pentru lactate de la vaci care sunt hrănite cu nutreţ care nu este modificat genetic.
Pe măsură ce UE se îndreaptă spre garantarea securităţii alimentare, blocul comunitar relaxează şi regulile privind importurile. În Spania, ţară care pe parcursul următoarelor săptămâni aşteaptă să primească porumb din SUA, Argentina şi Brazilia, Guvernul de la Madrid a decis să permită, temporar, importurile care conţin urme de pesticide, pentru a putea face faţă opririi importurilor din Ucraina.
Această soluţie va ajuta la evitarea crizelor de aprovizionare, a declarat un purtător de cuvânt de la CESFAC, Asociaţia producătorilor de nutreţ din Spania, care alături de Ţările de Jos este unul din cei mai mari clienţi pentru porumbul din Ucraina.
Preţul porumbului şi al altor cereale a crescut în urma invadării Ucrainei, ţară care a exportat aproximativ 6,6 milioane de tone de porumb în UE până la finele lunii martie, sub media multianuală de 7,2 milioane de tone.
Andree Defois, analist la firma de consultanţă Strategie Grains, prognozează că UE va importa în sezonul agricol curent 800.000 de tone de porumb din SUA, cea mai mare cantitate de după sezonul 2017-2018.
"Unii fermieri din Europa Centrală şi Danemarca au început să epuizeze stocurile de nutreţ care nu este modificat genetic", spune şi Ase Andersson, director de comunicare la producătorul danez de lactate Arla.
Soluție de criză: Fermierii europeni se îndreaptă spre nutreţul modificat genetic pentru a înlocui porumbul din Ucraina
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

544
Ultimatumul lui Trump pentru Iran - Activitate intensă la Baza 90 Otopeni
544

10
Naufragiu în largul coastelor Libiei - Peste 80 de migranți sunt dați dispăruți
10

1.771
Va folosi Trump bomba atomică asupra Iranului? - Casa Albă dezminte însă Trump a amenințat cu anihilarea totală
1.771

43
Rusia pierde noua cursă spațială - Decizia luată de Moscova în timp ce NASA celebrează un zbor istoric
43

53
Incendiu la o fabrică de armament din Cehia - șapte persoane au fost arestate
53

3.874
Stenograme. Momentul în care Putin a izbucnit în hohote de râs - Viktor Orban, către liderul rus: „Sunt la dispoziția dumneavoastră, în orice problemă!” (presă)
3.874

3.679
Premieră: China a intrat în „miezul” Pământului / A forat la o adâncime de peste 3.400 de metri pentru acces la lacurile subglaciare
3.679

204
Netanyahu înainte de termenul limită stabilit de Trump: Zdrobim regimul iranian „cu o intensitate crescândă”
204

7.142
Președintele Iranului răspunde ultimatumului lui Donald Trump: "Peste 14 milioane de iranieni sunt gata să-și sacrifice viața pentru țară"
7.142

88
Rusia şi EAU au convenit să îşi coordoneze eforturile în contextul crizei din Orientul Mijlociu
88

2.880
Explicația neașteptată a lui Bill Gates: De ce preferă oamenii 'leneși' pentru sarcini dificile
2.880

43
Taiwanul este hotărât să îşi consolideze cooperarea militară cu SUA
43

4.478
Pentagonul caută portițe de ieșire pentru ca administrația Trump să nu fie acuzată de crime de război în Iran. Planuri la limita legalității
4.478
















Comentează