Doar 29% din americani susţin atacurile mortale ale SUA împotriva suspecţilor de trafic de droguri, fără un mandat judecătoresc, arată un sondaj Reuters/Ipsos ale cărui rezultate au fost publicate vineri de Reuters, potrivit agerpres.ro.
Sondajul a durat şase zile şi s-a încheiat miercuri, în timp ce forţele armate americane îşi întăresc în continuare prezenţa în regiunea Americii Latine, concentrându-se în special asupra Venezuelei.
Reiese că 51% din cei chestionaţi se opun uciderii presupuşilor traficanţi în Caraibe şi în estul Pacificului, ordonată de preşedintele Donald Trump.
Chiar în rândul Partidului Republican al liderului de la Casa Albă, părerile despre subiect sunt împărţite: 27% din republicani sunt împotriva loviturilor, în timp ce 58% sunt de acord cu ele. Dintre democraţi, doar unul din zece susţine practica respectivă, iar trei sferturi se opun.
Washingtonul a ordonat în ultimele luni cel puţin 20 de atacuri asupra unor vase suspectate de trafic de droguri, bilanţul fiind de cel puţin 79 de morţi.
Grupuri de susţinători ai drepturilor omului, inclusiv Amnesty International, au condamnat loviturile ca asasinate extrajudiciare ilegale ale unor civili, iar unii aliaţi ai Statelor Unite şi-au exprimat îngrijorarea crescândă privind posibile încălcări ale legislaţiei internaţionale.
Trump şi Pentagonul au făcut frecvent publicitate operaţiunilor respective, difuzând online înregistrări video cu explozii.
Până la această schimbare de politică, Garda de Coastă a SUA intercepta de obicei transporturile maritime de droguri, iar traficanţii erau inculpaţi.
Preşedinţia americană consideră însă că Statele Unite sunt în război cu cartelurile de narcotraficanţi, iar implicarea justiţiei în conflicte armate nu este necesară.
În acelaşi timp, Washingtonul acuză guvernul de la Caracas de complicitate cu traficanţii, negată de preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro; Venezuela se pregăteşte pentru eventualitatea unor atacuri americane.
Trump a făcut din combaterea drogurilor un punct important pe agenda prezidenţială şi a ameninţat public că va extinde loviturile şi asupra unor ţinte de pe teritoriul venezuelean, deşi recent a afirmat că nu are în vedere un atac iminent.
Reuters observă că un conflict cu Venezuela ar fi contrar pledoariilor preşedintelui pentru evitarea "războaielor stupide" şi a eforturilor sale de rezolvare a unor crize internaţionale, pentru care consideră că merită Premiul Nobel pentru pace.
Sondajul Reuters/Ipsos arată că numai 35% din americani susţin recurgerea la forţă în Venezuela ca modalitate de reducere a fluxului de droguri către SUA, dacă guvernul de la Caracas nu permite astfel de acţiuni.
Marina militară a Statelor a adus săptămâna aceasta în Caraibe cel mai mare şi mai modern portavion al său, Gerald R. Ford, care are la bord un efectiv de 5.000 de marinari, aviatori şi infanterişti şi zeci de avioane, fiind însoţit de grupul de luptă aferent. Acesta s-a alăturat unei forţe care consta deja din opt nave de luptă, un submarin nuclear şi avioane de ultimă generaţie F-35.
Maduro, aflat la putere din 2013, susţine că SUA urmăresc prin aceasta să îl răstoarne; Trump l-a avertizat de altfel recent că zilele sale la conducerea Venezuelei sunt "numărate". Preşedintele american a confirmat luna trecută că a autorizat CIA (Agenţia Centrală de Informaţii, unul din serviciile de spionaj ale SUA) să desfăşoare operaţiuni sub acoperire în Venezuela.
Cu recurgerea la forţa militară pentru răsturnarea lui Madură sunt de acord doar 21% din cei care au răspuns la întrebările din sondajul menţionat. Ceva mai mulţi, adică 31%, ar fi de acord cu folosirea în acest scop a unor mijloace non-militare.
Sondajul Reuters/Ipsos a folosit un eşantion de 1.200 de adulţi din SUA şi are o marjă de eroare de 3%.































Comentează